Dosar penal! Și-a lăsat animalele să moară de foame!

animale moarte si schinguite constantin daicoviciu (1)

Un cărășean s-a ales cu dosar penal și cu o amendă de 12.000 de lei după ce animalele pe care le avea în grijă au fost lăsate să moară de foame și sete. 

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Caraș-Severin au descoperit ieri imagini greu de digerat într-o exploatație de bovine din comuna Constantin Daicoviciu. Acolo au fost găsite 4 bovine crotaliate, două dintre ele fiind decedate și în stare avansată de putrefacție, iar alte două prezentau semne evidente de deshidratare și malnutriție. Cele două animale vii au fost examinate de medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care a stabilit că animalele nu ar fi fost întreținute corespunzător, întrucât acestea nu ar fi beneficiat de hrană, apă și adăpost potrivit.

animale moarte si schinguite constantin daicoviciu (2)

În acest caz a fost emis un ordin de plasare în adăpost, care a fost comunicat instituției responsabile cu asigurarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor care fac obiect al ordinului de plasare în adăpost.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și uciderea animalelor cu intenție, fără drept, în care sunt continuate cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Totodată, deținătorul animalelor a fost sancționat contravențional cu amendă de 12.000 pentru neasigurarea asistenței medicale pentru animale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/