Un accident soldat doar cu avarii a stârnit un scandal în toată regula chiar lângă Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin. Mașina în care se aflau doi miri care se îndreptau spre Casa de Cununii din Reșița a fost lovită de un șofer care nu le-a cedat trecerea. De aici până la amenințări și violență nu a fost decât un pas.
Se spune că ziua nunții poate stârni anumite reacții, însă un accident în ziua nunții poate duce la reacții total nepotrivite. A dovedit-o în această după-amiază un tânăr care, aflându-se în mașină cu mireasa lui, în drum spre cununia civilă, a fost implicat într-un accident rutier. Mai exact, alaiul de nuntă venea dinspre Intim, iar la semaforul de lângă Poliție un alt șofer care conducea dinspre Moroasa spre strada Moise Groza, nu a acordat prioritate și a lovit mașina mirilor. Deși mașina șoferului vinovat s-a ales cu avarii mult mai serioase decât cealaltă, mirele și-a ieșit din minți.
Culmea, în timp ce mergea să cheme polițiștii la incident, mireasa lui a rezolvat problema cu șoferul vinovat, considerând că, dacă și-așa nimeni nu a fost rănit, e mai bine să soluționeze problema pe cale amiabilă. Mirele a venit însă val-vârtej și l-a amenințat pe șoferul vinovat. Câteva minute mai târziu, victimă i-a căzut un jurnalist al Reper24, care transmitea incidentul live. Tânărul pur și simplu l-a lovit peste telefonul cu care filma, iar ecranul s-a spart. Injuriile la adresa lui au continuat și după ce la fața locului au ajuns doi agenți de poliție. Aceștia au fost singurii care au reușit să îl calmeze pe tânărul violent. Mirele s-a ales și cu o amendă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și proferarea de expresii jignitoare și amenințare cu acte de violență la adresa unui reprezentant al presei. Cu toate acestea, omul se va alege și cu o plângere penală din partea reprezentantului presei.
Gestul mirelui este unul incalificabil, incidentul petrecându-se pe spațiul public, astfel că reacțiile total necontrolate merită sancționate pe măsură. Fie ele chiar și în ziua nunții…