Povestea vrăjitorului din Oz este adusă celor mici în cadrul evenimentului organizat de ziua lor.
Casa de cultură a orașului, cu sprijinul primăriei și consiliului local, le-au pregătit copiilor un program care va începe încă din 31 mai. Vineri de la ora 18:00, este programată proiecția filmului „Lilu, Lilu, crocodilu”. Accesul este liber în limita capacității sălii, pe bază de rezervare posibilă aici.
Pentru ziua de 1 iunie, copiii sunt invitați în parcul casei de cultură. Între orele 11:00 – 14:00, se vor putea întâlni cu eroi de poveste și de desene animate și vor putea participa la activități de pictură pe față, desene pe asfalt, lego, puzzle, jocuri de îndemânare, sfoara războinicilor, probe de alergare individuală și/sau de ștafetă, tenis de masă, dans și alte surprize. În caz de vreme nefavorabilă, distracția se va muta în incinta casei de cultură, însă se va renunța la unele activități care nu se pot ține în interior.
La ora 14:00, este programat spectacolul „Dorothy și prietenii săi” susținut de trupa de teatru muzical „Fascinația sunetului”. În limita locurilor disponibile în sală, spectacolul va avea acces gratuit pentru toții copiii și însoțitorii acestora. Accesul în sala de spectacole se va realiza începând cu ora 13:50 și nu se vor aplica rezervări prealabile. Cei mici și cei mari sunt invitați la evenimentele pregătite pentru ziua de 1 iunie.