Donare de cultură la Moldova Nouă. Cărțile în plus, un plus pentru Biblioteca Orășenească

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

La Moldova Nouă se va da luni startul unei campanii mai puțin obișnuite. Locuitorii sunt invitați să doneze, dar nu sânge, așa cum se întâmplă în cazul celor mai multe campanii, ci cărți, pentru a veni în sprijinul Bibliotecii Orășenești.

Casa de Cultură din Moldova Nouă pregătește o nouă acțiune pentru locuitorii orașului. De această dată, cetățenii care au acasă cărți pe care nu plănuiesc să le mai răsfoiască prea curând sunt invitați să le doneze pentru a îmbogăți astfel fondul de carte al Bibliotecii Orășenești.

Patru centre de donare vor fi deschise în perioada 6 – 17 noiembrie pentru cei care doresc să le treacă pragul:

  • Biblioteca Orășenească Moldova Nouă (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 2) – între orele 8.00 și 16.00
  • Casa de Cultură Moldova Nouă (str. 1 Decembrie 1918, nr. 2) – între orele 8.00 și 16.00
  • Centrul de Informare Turistică Moldova Nouă (str. Dunării, nr. 3) – între orele 10.00 și 17.00
  • Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă (clasele a X-a FI și a XI-a MI) – între orele 8.00 și 14.00

Centrele de donare sunt deschise de luni până vineri, cu excepția celui din Centrul de Informare Turistică, acolo unde doritorii pot merge și în zilele de weekend. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0766 516 409.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Inițiativa de a îmbogăți fondul de carte al bibliotecii și de a evidenția astfel importanța lecturii i-a aparținut directorului Casei de Cultură din Moldova Nouă, Dorin Tismănariu. „În repetate rânduri, din partea locuitorilor a existat un interes vizavi de donarea de cărți. Poate, totuși, mulți dintre ei nu au fost suficient de împăcați cu ideea că Biblioteca Orășenească e funcțională. Această acțiune e, de fapt, prima dintr-o serie care are ca scop sublinierea importanței Bibliotecii pentru orașul nostru. Sper ca oamenii să răspundă pozitiv și ca acele cărți pe care le au și pe care le consideră în plus în casa lor, să devină de fapt un plus pentru Bibliotecă, astfel încât ele să poată fi citite în timp și de alții, și foarte important, să fie păstrate într-un loc sigur”, a declarat Dorin Tismănariu pentru Express de Banat.

Biblioteca Orășenească Moldova Nouă a fost deschisă în urmă cu 62 de ani, având, în prezent, un fond de circa 50.000 de cărți, în principal în limbile română, engleză și franceză.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/