Pagubă în contul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Caraș-Severin! Doi bărbați au călcat pragul instituției și au plecat cu centrala termică în valoare de 20.000 de lei.
Comisariatul Județean Caraș-Severin al Gărzii Naționale de Mediu a fost călcat de hoți în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un bărbat de 39 de ani din Reșița a intrat prin efracție în sediul instituției de unde a plecat cu centrala termică în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Omul a fost prins, în jurul orei 00.10, de o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm.
Reșițeanul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat ieri magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița care au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările nu se opresc însă aici. Polițiștii au stabilit că la comiterea faptei ar fi participat încă un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Reșița, dar care a fugit de la domiciliu imediat după săvârșirea faptei. Oamenii legii continuă cercetările pentru depistarea acestuia.
Sursă foto: Publika.MD