Doi adulți și un minor au ajuns la spital după un accident pe DN6

accident foto 2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În această dimineața pe tronsonul de drum dintre comuna Topleț și stațiunea Băile Herculane a avut loc un accident rutier, soldat cu trei victime.

În accident au fost implicate două autoturisme, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, una dintre mașini fiind serios avariată.

La fața locului au intervenit pompierii militari din orașul de pe Valea Cernei. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, doi adulți și un minor, victimele fiind transportate la spitalul din Orșova, cu două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, mai precizează reprezentanții ISU „Semenic”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

accident foto 1

FOTO: ISU „Semenic”

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/