Document pentru fonduri europene! Planul de acțiune pentru energie durabilă și climă

peisaj urban lugoj (1)

Consiliul Local al Municipiului Lugoj a adoptat „Planul de acțiune pentru energie durabilă și climă”. Deși la prima vedere denumirea proiectului pare ceva foarte general și poate vag, documentul este absolut necesar în perspectiva atragerii de fonduri europene pentru proiecte de eficientizare energetică și reducere a reducerii emisiei de gaze cu efect de seră. Cu alte cuvinte, în lipsa acestui document, nu se pot accesa fonduri europene.

De fapt, municipiul Lugoj a făcut deja pași în direcția dezvoltării durabile, a managementului inteligent al energiei, reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și implementării sistemelor de energie regenerabilă.

Un moment important a fost în luna septembrie a anului 2015, prin aderarea Lugojului la Pactul Primarilor, principala mișcare europeană prin care autoritățile locale și regionale se implică în mod voluntar pentru creșterea eficienței energetice și reducerea gazelor cu efect de seră de pe teritoriul lor administrativ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Aprobarea Planului de Acțiune privind Energia Durabilă și Clima este important nu numai pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Documentația este absolut necesară pentru accesarea finanțării prin programele europene în exercițiul financiar 2021 – 2027.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/