Doctorul Diana Păun, un profesionist în Senat pentru sănătate fără granițe!

diana paun

PNL Caraș-Severin propune un profesionist în domeniul sănătății pentru Senatul României. Doctorul Diana Păun a ales să candideze după reușitele din poziția de consilier prezidențial.

Diana Păun s-a format prin muncă, profesionalism și dedicare în domeniul medical. Aceste calități sunt baza carierei sale și prin care a ajuns consilier prezidențial pentru probleme de sănătate. Doctorul Diana Păun candidează pe lista PNL Caraș-Severin pentru poziția de senator. „Sunt un om de construcție, mie îmi place să construiesc, să las ceva în urma mea. Cred că este cel mai important lucru. Sunt educată în valorile tradiționale ale românilor. Părinții mei m-au învățat că pentru orice succes trebuie să asuzi, să muncești, ca să te poți bucura real de el. Demnitatea, onestitatea, cinstea și loialitatea față de echipa ta. Acesta e motivul pentru care vin la Caraș cu toată inima și sunt foarte fericită că am o echipă atât de specială începând cu domnul președinte Vela, cu Dumitru Rujan, cu domnul doctor Jaro Marșalic, de care trebuie să spun că m-am legat cu o prietenie strânsă fiindcă gândim la fel pe zona medicală”, a declarat Diana Păun la Express Live.

Unul dintre succesele obținute în mandatul de consilier prezidențial este crearea Planului Național de Prevenire și Combatere al Cancerului. Prin acest plan cerut la nivel european care s-a transpus în lege, pacienții oncologici beneficiază de servicii de consultare psihologică decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, aparținătorii pot obține concediu medical pentru a-i îngriji pe bolnavi și programele naționale de radioterapie sunt deja achitate. „Pot să mă mândresc că toate acordurile bilaterale cu Organizația Mondială a Sănătății. Fiecare stat membru semnează un acord cu principalele obiective pe o perioadă de 2 ani între Ministerul Sănătății și directorul regional pe Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Toate aceste acorduri s-au semnat la Palatul Cotroceni în prezența domnului președinte Iohannis, inclusiv pe perioada pandemiei, pe 7 aprilie când e Ziua Mondială a Sănătății. Noi am realizat o conexiune online cu directorul de la acea dată și am stabilit obiectivele pe domeniul Sănătății pentru România. Deci s-au făcut foarte multe lucruri pe sănătate pornind de la Palatul Cotroceni și cel de care sunt foarte mândră este Planul Național de Prevenire și Combatere al Cancerului. Astăzi, România are prima lege a medicinii personalizate din lume”, a menționat candidata PNL pentru Senat.

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/