Municipalitatea lugojeană a afirmat în ultima perioadă că nu există suficiente resurse de la bugetul local pentru cofinanțarea tuturor proiectelor europene angajate, existând un deficit în susținerea acestora, aflate în diferite stadii de implementare.
Lipsa banilor pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile are, totuși, o soluție. În viziunea edilului șef, trebuie parcurse trei etape. În primul rând, inventarierea acestor proiecte. Apoi, solicitarea unui audit intern și/sau extern, urmată de alegerea proiectelor prioritare. În viziunea lui Dobra, reabilitarea energetică a clădirii administrative a Primăriei Municipiului Lugoj nu se înscrie printre priorități.
„Educația și sănătatea rămân prioritățile zero la nivelul municipiului Lugoj. Din punct de vedere al administrației locale, așa vom merge și în continuare. Doar că, pentru a pune aceste proiecte în practică, pentru a dezvolta aceste domenii, avem nevoie de partea financiară. După analizele făcute de comisie, de auditul intern și posibil și de auditul extern, vom avea o viziune clară, care ne va permite reprioritizarea acestor proiecte. Am început să creionăm bugetul pe 2025. Doar că acesta, din punct de vedere al veniturilor proprii, nu ajută decât la partea de funcționare. Orice proiect ne-am dori în continuare, nu putem să-l acoperim la acest moment, pentru că avem deficit în susținerea proiectelor deja angajate și aflate în diferite stadii de implementare. Ținând cont că, prin semnarea acestor contracte de finanțare, există o asumare din partea administrației locale. Rămâne însă de văzut cum echilibrăm bugetul, dacă putem lua de la funcționare, pentru a acoperi partea de dezvoltare. În mare măsură, partea de funcționare va fi acoperită, dar problema este că nu putem acoperi aceste cofinanțări și cheltuieli neeligibile”, a spus Dobra.
Noua administrație nu va renunța însă la angajarea de noi proiecte cu finanțare externă: „Vom continua să aplicăm pe finanțări externe, dar cu contribuție proprie atât cât ne permitem, sau chiar cu zero contribuție, ori cu 2% prin programul operațional POR, nicidecum cu cofinanțări de 50-60%, cheltuieli neeligibile”.
Întrebat dacă ar apela la un nou credit, pe lângă cele trei existente, Dobra a spus că nu asta ar rezolva problema. Având în vedere gradul de îndatorare foarte ridicat, Primăria Lugoj probabil că nu va mai fi eligibilă în acest sens.