Doar mașinile 4×4 pot urca pe Semenic

Atenție turiștilor care doresc să mai urce astăzi pe Muntele Semenic! Asta pentru că, stratul de zăpadă de circa 20 de centimetri le ridică probleme șoferilor care doresc să ajungă versant. Cei care în cursul dimineții de sâmbătă au plecat la drum cu mașinile nechipate corespunzător, s-au întors acasă pentru că drumul nu a fost deszăpezit.

Dacă până la Văliug se circulă normal, spre Muntele Semenic zăpada și-a intrat în drepturi. Cei peste 20 de centimetri viscoliți de vânt i-a blocat pe turiștii care au plecat la drum cu mașinile neechipate pentru iarnă. „Am urcat cam greu, dar cu o mașină cu tracțiune 4×4. Dacă ai lanțuri, la fel, se poate urca, însă doar cauciucurile pentru iarnă nu fac față zăpezii”, a spus administratorul unei pensiuni de pe Muntele Semenic. „Nu am văzut niciun utilaj pe drum. E zăpadă mare. Fără echipare de iarnă nu ai ce să cauți pe munte. Eu am cauciucuri de sezon, dar am fost obligat să trag pe dreapta”, a spus un șofer care s-a înzăpezit. În jurul orei 14,30 și-a făcut apariția și prima lamă în zonă, care se mișcă cu greutate, dar înlătură zăpada care s-a așternut pe șosea. Din cauza viscolului, până la această oră nicio pârtie nu a fost deschisă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/