Comunitățile conduse de primari PSD, Pro România, PMP sau orice altă coloratură decât cea galbenă au drumuri ca-n palmă! Doar așa se explică împărțeala pe care a făcut-o Romeo Dunca pentru reabilitarea drumurilor în 2022: mai puțin de 2 milioane de lei pentru „opoziție” și aproape 12 milioane… pentru liberali?!
Dintr-un buget și-așa mic alocat reabilitării drumurilor județene în anul 2022, Romeo Dunca a făcut o împărțeală de toată isprava. În 11 ianuarie, la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin a avut loc o ședință cu primarii din județ având ca temă tocmai acest subiect privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată. S-a supus votului și a rămas stabilit ca banii să se împartă unitar. În plus, primarii care solicită acest lucru să primească sumele din partea Consiliului Județean, ceilalți să nu ceară bani și să îi lase în administrarea președintelui Romeo Dunca.
Zis și făcut! Liberalii n-au cerut niciun leu pentru drumurile din localitățile lor, lăsându-le în grija Consiliului Județean, însă în mare parte primarii PSD, Pro România, PMP, PPUSL au cerut bani, că doar ce-i în mână nu-i minciună.
Dacă a fost sau nu doar o minciună ședința din 11 ianuarie se va decide luni, atunci când e programată întrunirea consilierilor județeni în care se va supune votului și împărțeala făcută de Romeo Dunca. De altfel, președintele CJ anticipa deja ce urma să se întâmple: „Primarii care au votat împotriva mea (cei din opoziție, n.r.) vor primi bani. În cazul celorlalți, banii rămân la dispoziția Consiliului Județean, iar noi vom prioritiza necesitățile și vom face niște reparații mai serioase. E treaba primarilor opoziției cum se vor descurca cu sumele ce le vor fi repartizate. Dacă ei cred că pot face mai mult decât noi se înșală. Să vedem cum se va descurca primarul din Ciudanovița cu suma ce i se va repartiza, în condițiile în care eram pregătiți să alocăm 5 milioane de lei!”, spunea Romeo Dunca la finalul întâlnirii din 11 ianuarie. Ce-i drept, diferențele nu-s deloc mici, în condițiile în care, din cei 5 milioane, primarul din Ciudanovița mai primește doar 28.000 de lei…
La început de an, județul a primit 13,763 de milioane de lei pentru drumurile județene și comunale, cu vreo 5 milioane mai mult decât anul trecut. Din această sumă, Romeo Dunca a decis să împartă mai puțin de 2 milioane de lei pentru 32 de UAT-uri, iar pentru reparații pe drumurile din localități PNL să fie puși de-o parte 12 milioane de lei!
Președintele Consiliului Județean spune că a cerut tuturor primarilor care au solicitat bani să îi transmită în scris lungimea și starea tehnică a drumurilor comunale pe care le administrează, fapt ce ar fi dus la împărțeala de mai sus.
Fără îndoială, ședința de mâine nu va fi nici pe departe una liniștită… Asta dacă nu cumva Romeo Dunca reconsideră peste noapte cuvântul „unitar”.