După greva de avertisment de miercuri, profesorii cărășeni se pregătesc de cea generală, anunțată pentru luni, 22 mai.
În jur de 2.050 de profesori, din cei aproximativ 3.400 existenți la nivelul județului Caraș-Severin, și-au întrerupt ieri activitatea între orele 11.00 și 13.00. În acest interval, dascălii nu au predat, ci au supravegheat elevii în clase. De luni însă, președinții celor trei sindicate din Educație, de la nivelul județului Caraș-Severin, (Sindicatul din Învățământul Preuniversitar, Sindicatul Dascălilor Cărășeni și Sindicatul Liber din Învățământ) vorbesc despre oprirea completă a activității și despre neprezentarea la clasă a dascălilor.
Numărul profesorilor care se vor afla de luni în grevă este posibil să crească, susțin liderii județeni ai sindicatelor din Educație, și asta pentru că și-au manifestat dorința și profesorii care nu fac parte din niciun sindicat, dar care sunt de acord cu revendicările sindicatelor.
„Avem semnale, în urma telefoanelor primite, că la greva de luni ni se vor alătura și alți colegi, nu doar cei care fac parte din sindicat. Este dorința lor, pentru că fac parte din aceeași breaslă, iar revendicările sunt pentru toți profesorii.”, a spus Mariana Zvarici, președintele Sindicatul din Învățământul Preuniversitar.
La nivel național, procentul de participare al profesorilor a trecut de 71%.