Doar 12% din suprafața Timișului este împădurită. Primarii, somați să identifice zonele care pot fi transformate în pădure

padure

Timișul este printre județele cu cea mai mică rată de împădurire din țară. Doar 12% din suprafața totală a județului este reprezentată de pădure. În acest context, Instituția Prefectului a cerut primarilor din județ să identifice rapid acele zone care pot fi transformate în pădure, mai cu seamă terenurile deteriorate sau contaminate.

Spre deosebire de județul Caraș-Severin, care se află pe locul 2 în țară, după Suceava, la suprafața împădurită, Timișul nu stă deloc bine la acest capitol. Aici sunt păduri pe doar 12% din suprafața județului, iar ținta ar fi în jurul a 30%.

„E adevărat că Timișul e și cel mai mare județ ca suprafață din România, așa că atingerea acestui procent e destul de incert. Ce putem însă să facem e să cerem fiecărei primării să își propună, acolo unde nu este deloc pădure, să înființeze suprafețe de pădure. Pentru aceasta există legislație și există finanțare din partea statului român, în special pentru împădurirea suprafețelor contaminate sau deteriorate. Am cerut fiecărei primării să își actualizeze comisiile din care vor face parte atât reprezentanți ai UAT-urilor respective, cât și de la Direcția Agricolă, Silvică, Agenția de Mediu și Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice și să treacă rapid la identificarea acelor suprafețe care pot fi împădurite.”, a declarat subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

Dacă acele suprafețe identificate sunt deteriorate și pe ele nu se mai pot desfășura niciun fel de activități agricole, acestea pot fi transmise în proprietatea statului, a mai spus subprefectul de Timiș. Zonele ar putea fi folosite și în scop recreativ.

„Putem transforma acele locații în păduri care să fie utile atât locuitorilor, cât și ca o formă ulterioară de turism, de ce nu, amenajarea unor facilități precum piste de biciclete, zone de recreație, de agrement.”, a explicat subprefectul.

Conform Codului Silvic în vigoare, cei 12% – suprafață de pădure din județ – sunt considerați deficitari. Acest deficit pe raza Timișului este identificabil în zona de câmpie, în special în sudul, vestul și sud-vestul județului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/