UPDATE. DNA Timișoara, urmărire penală a doi directori CFR SA

simu 2

DNA Timișoara a pornit urmărirea penală a doi directori din CFR SA. Unul dintre ei a fost șef și la Regionala CFR Timișoara. Ambii sunt acuzați de abuz în serviciu.

Primul este Alexandru Ion Simu, directorul general al CFR SA.  Acesta este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și instigare la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Cel de-al doilea este directorul adjunct tehnic în companie, Petru Ceșa. Este cercetat tot pentru abuz în seriviciu și uzurparea funcției.

În ordonanța procurorilor se arată că: „în cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.”

Una dintre decizii a ajuns în spațiul public. Pentru a-și ascunde urmele, cei doi au emis decizii de desfacere a contractului de muncă a angajatei bănuite că a făcut publice informațiile. A existat o anchetă disciplinară în urma căreia motivarea concedierii a fost: „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția.”

Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA, mai susțin procurorii DNA Timișoara.

Update, ora 15:10

Am solicitat un punct de vedere de la Ministerul Transporturilor, însă reprezentanții instituței spun că nu exprimă puncte de vedere în spețe instrumentate de puteri judecătorești.

„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu exprimă puncte de vedere în legătură cu activitatea instituțiilor statutului român care sunt partea a puterii judecătorești. Totodată, reamintim că reprezentanții consiliului de administrație ai unei societăți au competența de numire a directorului general”, a declarat pentru Express de Banat Alin Șerbănescu, consilier al ministrului Transporturilor.

Update, ora 16:10

Reprezentanții Biroului de Presă a CFR SA au formulat un punct de vedere.

„Având în vedere datele și informațiile din Comunicatul nr. 40/VIII/3/16.01.2023, emis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), precizăm că CNCF CFR SA va da curs cu promptitudine oricăror solicitări formulate de DNA în cadrul cercetării penale, menționate în documentul respectiv. Menționăm faptul că, CNCF CFR SA nu intervine în activitatea de cercetare penală efectuată de către organele abilitate”, este răspunsul CFR SA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/