Dm și „Dințișorii Veseli” au adus zâmbete sănătoase în București, Galați și Arad. Urmează Timișoara!

dințișorii veseli edița mai 5
vestmed 1000x200

Lecții valoroase despre igiena orală, zâmbete și joacă, asta a adus proiectul „Dințișorii Veseli”, inițiat de dm drogerie markt România în 2019, acțiune care a continuat și în această primăvară. 

În luna mai, în București, Galați și Arad sute de copii, alături de părinți, au participat la evenimentele din magazinele dm, unde au descoperit că stomatologul este un prieten al dinților frumoși și sănătoși, iar îngrijirea dinților poate deveni o aventură distractivă când ai alături aliați precum Crocodințiă, mascota campaniei.

dm România și-a propus să transforme educația despre igiena orală, dintr-o obligație, într-o experiență memorabilă pentru cei mici. Prin joc, povești și exemple practice, copiii cu vârste între 3 și 9 ani au avut ocazia să se împrietenească cu Doctorul Zâmbet și cu Crocodințilă, parcurgând circuite interactive pline de activități.

Micuții au periat dinți uriași, și-au asamblat propriul ghiozdănel cu produse Colgate și Dontodent, au colorat, au desenat și, cel mai important, au plecat acasă cu un zâmbet mai mare și cu mai puțină teamă față de stomatolog.

dințișorii veseli edița mai 6

Timișoara, următoarea oprire!

Campania „Dințișorii Veseli” nu se oprește aici. Timișoara este următoarea destinație, iar evenimentul va avea loc în cadrul unui context special – Ziua Copilului, pe 31 mai, la Bulevardul Copiilor, UVT. O ocazie perfectă pentru ca și mai mulți copii să descopere magia unui zâmbet sănătos, alături de Dr. Georgiana Pepa, Crocodințilă și frumoasa echipă dm.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Aventura continuă și în toamnă

Campania „Dințișorii Veseli” va reveni în forță în toamna acestui an, cu patru noi orașe:
● 📍 5-6 septembrie – Satu Mare
● 📍 12-13 septembrie – Târgoviște
● 📍 19-20 septembrie – Botoșani
● 📍 26-27 septembrie – Alba Iulia

De-a lungul anilor, proiectul „Dințișorii Veseli” a ajuns în 46 de grădinițe din 38 de orașe din România, iar Crocodințilă a străbătut peste 13.000 de kilometri prin toată țara și s-a întâlnit cu mai mult de 4.500 de copii. Noua etapă, cu format modernizat în magazinele dm, marchează o extindere semnificativă a acestui demers educativ cu impact comunitar.

Obiectivul Colgate-Palmolive România, companie prezentă pe piața românească încă din 1992, este de a susține și de a îmbunătăți sănătatea orală. Acest lucru se întâmplă prin dezvoltarea de produse și soluții pentru zâmbete sănătoase, cât și prin implicare activă într-o serie de programe educaționale adresate publicului larg, în mediile universitare şi profesionale, făcând în același timp toate eforturile pentru a proteja mediul înconjurător.

dințișorii veseli edița mai 1

dm susține un stil de viață sănătos și sustenabil prin produse eco-friendly și inițiative care protejează mediul și sprijină comunitățile. Compania a fost înființată în 1973 și este prezentă în 14 țări din Europa, ceea ce o clasifică drept cel mai mare lanț de magazine de profil din Europa. În România, dm este prezent din 2007, timp în care a înregistrat o dezvoltare constantă și sustenabilă, a creat peste 2.000 de locuri de muncă, peste 170 de magazine fizice, un magazin online și aplicația „dm-ul meu”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/