Zile pline de distracție și voie bună în comuna Giarmata. În weekend are loc la Giarmata un concurs de frumusețe canin, cu exemplare din rasa ciobănesc german, iar între 8 și 9 mai se desfășoară ruga la Cerneteaz, unde Andreea Voica este cap de afiș.
Locuitorii din comuna Giarmata, și nu numai, sunt așteptați să participe la două evenimente importante care se vor desfășura în următoarele zile. Așadar, sâmbătă și duminică, pe stadionul din Giarmata se desfășoară un concurs de frumusețe canin, cu exemplare doar din rasa ciobănesc german. Evenimentul este organizat de către Asociația Clubul Național de Ciobănesc German, în parteneriat cu Primăria Giarmata. Sâmbătă, 6 mai, are loc competiția, iar duminică, 7 mai, examenul de selecție.
„Regal al ciobănescului German, la Giarmata! Cele mai frumoase exemplare ale acestei rase canine se vor întrece într-un concurs de frumusețe, sâmbătă, de la ora 09.30, pe stadionul din Giarmata. Vă invit și pe dumneavoastră să admirăm frumusețea și talentul acestor câini”, a afirmat Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata.
De asemenea, în perioada 8 – 9 mai, se anunță multă distracție și voie bună la Ruga de la Cerneteaz. Evenimentul va avea loc în Parcul Arteză, care a fost recent modernizat de către Primăria Giarmata. Concret, luni, 8 mai, începând cu ora 19.00, un DJ va întreține atmosfera în aer liber, iar marți, 9 mai, la ora 16.00 este pregătit un program pentru copii, iar la ora 17.00, va urca pe scenă Ansamblul Sânziene Bănățene. De la ora 18.00, vor concerta Andreea Voica, Dana Gruescu, Dumitru Stoicănescu și Adi Munteranu & Dănuț Mersan.