Distracție cu și pentru tineri, cu voluntari din 21 de țări!

youth summer
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Youth Summer Fest revine anul acesta în Lugoj cu activități implementate de tineri voluntari din toată lumea pentru a oferi un program de activități cu acces gratuit, în perioada 21 iulie – 6 august.

Pe parcursul festivalului, peste 60 de voluntari din 21 de țări (Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Egipt, Franța, Georgia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Maroco, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Olanda, Tunisia, Turcia, Republica Moldova și România) colaborează pentru a umple orașul de culoare și energie.

Programul cuprinde acțiuni educaționale, artistice, sportive, recreative, de socializare și de petrecere a timpului liber. Participanții vor avea ocazia să învețe despre sustenabilitate, sănătatea mintală, vorbitul în public, siguranța în mediul online, risipa alimentară, solidaritatea și incluziunea socială, dar și să se exprime prin forme de artă, precum pictura, fotografia, muzica, ilustrațiile și colajul.

Totodată, cei curioși să interacționeze cu tinerii din alte țări vor avea ocazia să participe la seri interculturale, picnicuri, întâlniri tematice și biblioteca vie.

Pe data de 21 iulie, lugojenii sunt invitați la o de la ora 18.00 la Centrul de Tineret de pe strada Bucegi, la o seară captivantă a jocurilor de societate, plină de râsete, strategii și competiție amicală.

STPT job 1000x200

În penultima zi a lunii iulie, de la ora 17.00, va avea loc o drumeție în natură, cu discuții pe teme actuale din viața de tânăr. Plecarea va fi de la Centrul de Tineret.

Dacă te pasionează teatrul și vrei să experimentezi magia improvizației, evenimentul din 3 august, de la ora 18.00, îți oferă oportunitatea de a învăța și de a te distra într-un mediu creativ, nonconformist și multicultural, la Centrul de Tineret.

În ultima zi a acestui festival, pe data de 6 august, de la ora 18, voluntarii internaționali vin la Centrul de Tineret pentru un eveniment surpriză. Detaliile vor rămâne un mister până când echipa lor va da startul activităților pregătite.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/