Distincție pentru Ada Hausvater, manager Teatrul Național din Timișoara

ada hausvater, directorul general al naționalului din timișoara
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Directoarea Naționalului din Timișoara a fost recompensată cu Premiul Galei Constantin Brâncoveanu, la secțiunea Teatru. Distincția e o recunoaștere a relevanței și excelenței parcursului Adei Hausvater în domeniul teatrului.

În prezentarea introductivă, teatrologul Ludmila Patlanjoglu a elogiat cariera Adei Hausvater, atât în direcția managementului teatral, remarcând viziunea și calitatea leadership-ului său, traduse în evoluția Teatrului Național din Timișoara și în rolul managerului Teatrului Național în inițierea, pregătirea și impactul la nivel național și internațional al Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023, cât și în ceea ce privește calitatea proiectului său regizoral de recuperare a clasicilor pentru spectatorul secolului al XXI-lea.

A insistat și asupra carierei didactice a Adei Hausvater. Implicarea sa în educația viitorilor actori, în calitate de conferențiar universitar al Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, a început să determine apariția unor valori actoricești individuale, recunoscute prin premii importante – Premiul UNITER pentru debut, Marele Premiu, Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul publicului la Gala Tânărului actor HOP etc.

„Întreaga mea carieră a început cu o onestitate absolută. Am crezut tot timpul în valoare și, având șansa unei educații minunate, aveam posibilitatea să aleg multe cariere. De optsprezece ani conduc Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. (…) Întreaga mea carieră de director a avut complet legătură cu faptul că sunt regizor de teatru. Dacă în acest moment Teatrul se dezvoltă și merge pe atât de multe direcții – de la dezvoltarea trupei la dezvoltarea spațiilor de spectacole, la dezvoltarea Fabricii de decoruri, la faptul că Festivalul nostru de teatru  a devenit un festival internațional, punând în centru dramaturgia românească într-un context internațional, toate au legătură cu acest instinct care se numește regia de teatru. Teatrul înseamnă viața însăși. Teatrul ne dă posibilitatea să alegem. Noi toți suntem mult mai bogați prin faptul că, mergând la teatru, învățăm să ascultăm, învățăm să comunicăm, învățăm să fim generoși. Apreciez faptul că Fundația Alexandrion privește către Teatrul Național din Timișoara, condus de cineva care, deși atunci când a început, era foarte tânăr, a dezvoltat un sistem teatral bazat fundamental pe valoare. Vreau să mulțumesc colegilor mei din Timișoara și, nu în ultimul rând, publicului. Aș vrea, în final, să transmit, în special celor tineri, un gând: să aibă încredere că, întotdeauna, o floare face primăvară.”, a precizat Ada Hausvater în discursul său de mulțumire.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, eveniment organizat de Fundația Alexandrion, își propune să „răsplătească munca și dedicarea de-o viață a oamenilor de cultură din România și din străinătate, care au contribuit la dezvoltarea diferitelor domenii de cunoaștere”, declară organizatorii. Această recunoaștere vine ca o onorantă completare a distincțiilor conferite de foruri din România și din străinătate directorului general al Teatrului Național de-a lungul timpului.

Sursa foto: Fundația Alexandrion

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/