Se ridică sensurile giratorii provizorii între Giroc și Timișoara

calea timisoarei

Încep lucrările pentru ridicarea sensurilor giratorii provizorii pe șoseaua ce leagă Giroc de Timișoara. Este o măsură pentru reducerea accidentelor. 

Au fost deja îndepărtate unele indicatoare rutiere de pe Calea Timișoarei, din Giroc. Urmează lucrări mai ample pentru a crește siguranța din trafic. Se fac și măsurători pentru ca autoritățile să fie sigure că prin sensuri vor avea loc și camioanele sau autobuzele.

„În această perioadă au loc lucrări de sistematizare și semnalizare a traficului rutier pe Calea Timișoarei cu intersecțiile adiacente sensului de mers, dinspre localitatea Giroc spre Municipiul Timișoara. Cu această ocazie au fost demontate indicatoarele rutiere din perimetrele mai sus menționate. Atenționăm participanții la trafic și le recomandăm să circule cu atenție, respectând regulile de circulație existente și instituite la acest moment, cu precădere cele referitoare la acordarea priorității de dreapta, acolo unde se impune”, a transmis Primăria Giroc.

Amenajarea a 4 sensuri giratorii provizorii pe Calea Timișoreai a fost anunțată încă din luna mai. Girațiile vor fi amplasate la intersecția Căii Timișoarei (DJ595) cu bulevardul Aviației, cu bulevardul Soarelui, strada Jupiter și strada Neptun.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Vom face patru sensuri giratorii provizorii pe drumul județean 595 Timișoara – Giroc, până când vom finaliza cele 3 sau 4 sensuri giratorii definitive pe care județul Timiș și comuna Giroc le vor realiza pe acest drum deosebit de circulat. Sperăm ca în cel mai scurt timp aceste sensuri giratorii să fie operaționale, fiindcă nu implică costuri foarte mari, dar trebuie să luăm niște avize de la poliția rutieră și de la ceilalți factori îndrituiți să dea avize sau aprobări”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Valoarea lucrărilor este de aproape 500.000 de lei. Cheltuielile cu execuția celor patru sensuri giratorii provizorii este asigurată de CJT.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/