Directorul Aeroportului Timișoara, gata de „decolare”. Dorel Grădinaru se declară rănit emoțional de declarațiile lui Sorin Grindeanu

dorel gradinaru

Dorel Grădinaru și-a prezentat, miercuri, bilanțul mandatului de director la Aeroportul Timișoara. Printre altele, Grădinaru a afirmat și că personal nu se simte deranjat de declarațiile ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, dar e legat emoțional de proiectele aeroportului timișorean. Are și câteva condiții ca să rămână în funcție, de anul viitor, însă Grindeanu i-a cerut deja demisia.  

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu i-a cerut de mai multe ori demisia lui Dorel Grădinaru din funcția de director la Aeroportul Timișoara. Cel mai recent, Grindeanu a anunțat că Dorel Grădinaru și-ar fi pregătit plecarea din funcție, iar printre bagajele acestuia s-ar fi aflat și o pușcă.

„Eu nu pot să îmi permit să intru într-o polemică, dânsul este ministru, consider că nu a procedat corect în ceea ce mă privește pe mine și eu a trebuit să mă apăr. Pentru mine nu are importanță dacă rămân sau plec de la Timișoara, personal, are importanță doar din punct de vedere emoțional, pentru că m-am legat foarte mult de aceste proiecte dezinteresat și am făcut ca nimeni să nu pună mâna pe banii aeroportului. Dacă dânsul consideră că atitudinea mea față de acest aeroport nu este bună este liber, este ministru, poate să mă schimbe și ne vedem fiecare de ale noastre.”, a declarat Dorel Grădinaru.

Directorul Aeroportului Timișoara spune că nu ar fi fost necesar să îi prezinte bilanțul mandatului său ministrului, pentru că acesta nu i-a cerut-o în mod oficial. „Eu nu citesc ziarele, nici nu mă uit pe știri. Ca să anticipez totuși, i-am dat consilierului dânsului când m-a chemat în cârciuma aia, la București.”, a spus Grădinaru.

„Sunt împăcat pentru că am încercat să fac cât mai mult și am reușit foarte mult să fac. Nu mă laud, că n-am ce câștiga. Dar consider că într-un an și jumătate și într-o perioadă foarte proastă financiar să te repezi să faci atâtea proiecte (…) Le-am luat pe toate, în pofida tuturor care s-au împotrivit. Cele mai importante proiecte sunt reabilitarea pistei, terminalul de plecări și terminalul de cargo. Celelalte vin de la sine. Astea sunt cele mai grele pentru că trebuia să căutăm sume foarte mari. Terminalul de cargo – am găsit modalitatea de a aduce finanțare, e vorba de vreo 100 de milioane și acolo. Cargo pentru Timișoara înseamnă cea mai mare dezvoltare, pentru că dacă merge cargo înseamnă că tot ce înseamnă logistică se dezvoltă, se duc, se aduc. Cargo înseamnă prosperitate, comerț. Și au cui să le aducă. Dacă merge cargo, apare și a doua pistă. Avem în plan și un hotel aici. Mai bine vin aici, să stea aici și să lase banii.”, a explicat Dorel Grădinaru.

Cu privire la numărul redus de curse de pe aeroport, dar și traficul scăzut de persoane, directorul aeroportului s-a rezumat la a spune: „Să ne rugăm să ieșim din pandemia asta nenorocită, care ne-a dat viețile peste cap. E aiurea, nu mai știi unde e adevăr, unde e mistificare ș.a. Când se va ieși din nebuneala asta, abia atunci vom discuta despre lucruri normale. Și Timișoara va arăta iar ca un aeroport foarte înghesuit, dar între timp ne-am luat niște măsuri. Facem terminalul. Și atunci va fi un aeroport populat, nu înghesuit. (…) Profilul pasagerilor de pe Cluj nu e același cu a celor din Banat. Clujul ia din tot Ardeal, pe când Banatul… din Oltenia unpic și atunci normal că numărul e mai redus. Dar asta nu înseamnă că bănățenii nu vor pleca în excursii și atunci lucrurile vin de la sine.

Paradoxul lui Grădinaru: Grindeanu îi cere să plece el, el pune condiții ca să rămână 

Ministrul Sorin Grindeanu spunea că în 5 ianuarie 2022 va avea loc Adunarea Acţionarilor Aeroportului Timișoara, acolo unde se va lua o decizie cu privire la conducerea instituției. Grădinaru plusează: are și câteva condiții ca să… rămână în funcție.

„Din câte știu va avea loc un consiliu de administrație, lucru care mi se pare nefiresc pentru că am lucrat foarte bine și corect cu acest consiliu. Tot timpul am lucrat cu certitudinea că nimeni nu încearcă să profite de entuziasmul meu. S-a procedat legal, corect. Nu știu ce va fi mai departe, dar nu pot rămâne decât în condiții de strictă legalitate, v-o spun și să se știe, și pe un contract de mandat de 4 ani. Fiindcă modul ăsta interimar și zăpăcit, am stat 1 an jumătate și să schimb 4 consilii de administrație, totuși e grea adaptarea și efortul meu de a-i convinge pe toți că sunt bine intenționat a fost dublu. (…) Nu e contract. E un fel de voluntariat pe niște bani. (…) Orice om normal venit pe un contract provizoriu stătea aici, își lua banii, la revedere, pleca. (…) Vreau să rețineți că am avut grijă de banii aeroportului. Din ce știu eu, nimeni nu a mișcat. Le-am spus foarte clar: nu fur eu, nu fură nimeni. (…) Ăsta e principiul meu de o viață, nici nu mă pot schimba și nici nu vreau.”, a concluzionat Grădinaru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/