Direcția Silvică Caraș-Severin continuă împăduririle la Doman

directia silvica caras severin 2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Seceta și animalele sălbatice au provocat pierderi pe 20% din suprafața împădurită în 2022. Pierderile sunt completate în această primăvară.

Asta deoarece plantarea puieților nu este suficientă, ci trebuie dublată de lucrări de mobilizare a solului o dată pe an și de tăiere a ferigilor de două ori pe an. Apoi, pe suprafața împădurită se delimitează suprafețe de probă de 100 mp și, în fiecare an, se ține evidența puieților care cresc în aceste suprafețe de probă. Așa se estimează procentul de puieți crescuți pe totalul suprafeței împădurită. „În primul an, am avut câteva pierderi datorate secetei, apoi anul trecut am venit cu completări, anul acesta venim iar cu completări dar pe un procent de doar 20% din toată suprafața pe care am împădurit-o în 2022”, a explicat Sorin Bunda, responsabilul cu procesul de regenerare al Direcției Silvice Caraș-Severin.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Conform lui Sorin Bunda, printre speciile plantate la Doman în 2022, au fost și puieți de cireș, o specie care pornește mai devreme în vegetație și care, în prezent, s-a dezvoltat conform așteptărilor. Sunt însă necesare completări cu puieți de fag, lucrări de care, în prezent se ocupă oamenii Ocolului Silvic Reșița.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/