Diplomație cu dublă măsură

Am postat cu ceva zile mai devreme, următorul text: „Domnule Președinte, mi se pare rezonabil. Nu dăm Ardealul ungurilor. Dăm românii sparanghelului.” În urma comentariilor primite, majoritatea scriind că nu au a face una cu alta, doresc să mă explic în cele ce urmează. Președintele a ieșit după adoptarea tacită în Camera Deputaților a Legii ce permitea o largă autonomie Ținutului Secuiesc. Unii au scris și spus că parcă l-au avut pe Vadim în față. Acest gen de declarații, din partea unui președinte de țară, din punctul meu de vedere, sunt undeva la marginea limbajului diplomatic. Categoric, în opinia mea, domnul Iohannis a punctat electoral intern și a comis o vulgaritate în plan diplomatic față de vecinii noștri, maghiarii. Așadar, președintele a ieșit cu o chestiune (ne)diplomatică externă pentru a poza în apărător al integrității statale a României. Cauzată de o adormire a Camerei Deputaților ce a fost imediat reparată de Senat, cameră decizională. Să nu fi știut domnul Iohannis că Legea nu avea cum trece și de Senat, chiar în a doua zi? Îmi este greu să cred. Și-apoi, problema asta a ungurilor ce vor să ne ia Ardealul chiar nu cred că arde. Cel puțin, în contextul geopolitic actual. Trec la cea de-a doua afirmație, cea cu românii dați sparanghelului. Și revin la diplomație. Că doar nu sunteți atât de naivi încât să credeți că în noaptea în care autocarele cu români din Suceava, județ aflat în carantină, au ajuns pe aeroportul din Cluj, s-au deschis cerurile și Cel de Sus a spus: români, sparanghelul din Germania vă așteaptă! Mergeți și culegeți-l! Înțelegeți? A fost un acord diplomatic între cele două țări, pentru ca românii să meargă la lucru în Germania. Nu a contat că în România era decretată stare de urgență, nu a contat că în România țăranii sau fermierii erau opriți să lucreze ogoarele din țară. Cum de altfel pandemia era declarată și în țara de destinație. Totul, pentru înțelegerea diplomatică a lui Herr cu Frau. Dacă aveți răbdare să citiți tot ce am scris ani la rând, nu sunt absolut deloc împotriva căutării unui loc de muncă cât mai bun pentru orice cetățean al României, oriunde ar fi acesta. În Europa sau în lumea largă. Firește că mi-ar plăcea ca existența decentă a oricărui român să poată fi câștigată în țara de baștină, cât mai aproape de casă. Dar la noi nu se poate că e stare de urgență pe bază de Covid și nici sparanghel nu prea avem. Dar, dacă e să-i dăm pe românașii noștri la export, ce mare scofală? Dă-i dracului, ne scăpăm de ei. Și apropos, ați văzut cifrele cu îmbolnăviții de pe plantațiile Vaterland? Concluzie. Aceasta era paralela făcută. Diplomație cu câinii la poarta ungurilor și diplomație cu pisicuța la Bundestag.

• Tweet
• Pin It