Din toate direcțiile, spre Aeroportul Banat Caransebeș!

dumitru rujan

Deputatul PNL Dumitru Rujan îi dă speranțe mari omului de afaceri Gabriel Olariu, cel care a depus proiecte de peste 150 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului din Caransebeș până la standarde internaționale.

Parlamentarul liberal dă totodată asigurări că investițiile de la Caransebeș se vor bucura de sprijin și suport din toate direcțiile, de la toate formațiunile politice. Și asta pentru că aeroportul chiar va fi o poartă de intrare în județ pentru un număr impresionant de turiști și pentru investiții importante. „Încă de când eram consilier județean eu l-am susținut pe domnul Olariu. Eu și colegii mei din PNL de la ora respectivă i-am acordat sprijin chiar și atunci când unii doreau rezilierea contractului pentru o anumită sumă de bani pentru care domnul Olariu ceruse o reeșalonare. Noi de atunci l-am susținut, am crezut în ceea ce vrea să facă. Când am văzut ce își dorește să facă, să avem zboruri comerciale, cargo, ceea ce este foarte bine pentru Caransebeș, fiind și nod rutier, am realizat că e ceva excepțional. Totodată, pot să vină mai ușor turiștii la Muntele Mic, la Băile Herculane, în Poiana Mărului și pe Semenic, deci părerea mea că dacă se duce această investiție la bun sfârșit, dacă se investesc în primă fază 100 de milioane de euro, va fi un mare plus de valoare adus județului. Domnul Olariu va avea și de acum încolo toată susținerea mea, atât cât îmi permite calitatea de parlamentar.”, a comentat deputatul Rujan pentru Express de Banat.

Caransebeșul e reprezentat puternic la București, atât în Parlament, cât și în Guvern, iar asta e încă o șansă în plus pentru aeroport și pentru proiectul lui Gabriel Olariu. „Colegii parlamentari de la PSD au înțeles și ei importanța acestui aeroport pentru județul Caraș-Severin. Sunt convins că nu o să pună piedici, din ce am văzut, domnul Sorin Grindeanu chiar îl susține pe domnul Olariu. Am văzut că spunea că va face tot posibilul să prindă finanțarea de 100 de milioane de euro care este pe POIM. Eu sper să se întâmple. Ar fi extraordinar pentru Caransebeș, pentru Caraș-Severin!”, a adăugat liberalul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/