
Lucrările de reabilitare a clădirii istorice care găzduiește sediul central al Bibliotecii Județene Timiș sunt în plină desfășurare. Spațiul destinat iubitorilor de carte va fi complet transformat în unul care va reda atmosfera saloanelor din trecut.
Clădirea, situată în Piața Libertății nr. 3, a fost evacuată complet pentru a permite desfășurarea unuia dintre cele mai complexe proiecte de reabilitare din zonă. Lucrările, estimate la peste 20,5 milioane de lei, sunt finanțate atât prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, cât și din bugetul județului.
„Odată cu această reabilitare, vom face trecerea de la sala de lectură la salon, păstrând specificul arhitectural al clădirii și creând o atmosferă care să valorifice istoricitatea spațiului. (…) Sala, care e un cuvânt mult mai neutru, mai prozaic, nu va mai fi suficient pentru a descrie spațiile respective, vor fi veritabile saloane ale cărții. Când spun salon, mă refer și la destinația inițială a spațiilor care vor găzdui carte și cititor.”, a declarat scriitorul Tudor Crețu, directorul Bibliotecii Județene Timiș.
În timp ce șantierul avansează, colecțiile bibliotecii au fost mutate temporar în Recaș, într-un depozit al consiliului județean. Biblioteca rămâne însă activă prin filialele din oraș și prin secțiile care nu funcționau în sediul central.
Proiectul de reabilitare include consolidarea structurii și a componentelor arhitecturale, refacerea fațadei și a șarpantei, reamenajarea mansardei, podului și zonei de acces, instalarea unui lift panoramic interior și utilizarea curții interioare ca spațiu cultural și de lectură.
„Va fi o sală de lectură pe două etaje, parter și etajul I, între care se va face trecerea prin intermediul unei scări interioare. Publicul va avea un acces mai direct la carte, liber la raft. Oamenii se vor putea plimba pe acolo, vor vedea și alege cărți pe care le vor putea citi acolo sau le vor putea lua acasă, ca împrumut pentru domiciliu. (… Această reabilitare înseamnă și o anumită utilizare a curții interioare, ca terasă, ca spațiu util instituției. Din acest punct de vedere, clădirea va avea și un aspect nou, și o funcționalitate nouă, superioară, ca instituție”, a mai explicat Tudor Crețu.
Lucrările de reabilitare sunt programate să dureze doi ani. Deja de ani buni, biblioteca a devenit un „hub” cultural, adaptându-se noilor nevoi ale utilizatorilor. „Ca peste tot în lume, mai cu seamă la biblioteci publice, nu se mai pune problema doar în termen de cititori. De exemplu, statistica de bibliotecă, formularul de bibliotecă, cel oficial, nu mai conține cuvântul cititor, se referă la beneficiar ai acțiunilor, la utilizatori activi. Și din punctul acesta de vedere, biblioteca se redefinește drept un centru de acces la cultură, carte, servicii”, a mai spus directorul bibliotecii.
Biblioteca Județeană Timiș a fost fondată în 1904, iar din 1952 sediul ei este în Piața Libertății nr. 3. Primele filiale ale actualei biblioteci s-au deschis începând cu 1968.
Enciclopedia dedicată valorilor Banatului, opera monumentală a Dr. Adrian Bădescu, cărășeanul și fondatorul Clinicilor Medici’s din Timișoara, ajunge și la Reșița. O lansare de carte despre memorie, identitate și...
Grijă. Profesionalism. Încredere. Clinica Bîrsășteanu din Reșița, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Caraș-Severin, anunță un nou program extins, creat special pentru pacienții care au nevoie de...
Compania Naționalã de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a inaugurat astãzi, 26 mai 2026, finalizarea lucrãrilor de realizare a stației electrice de transformare 400 kV Reșița și retehnologizare...
Alina Dragomir |
26 May 2026
Alina Dragomir |
25 May 2026
Alina Dragomir |
26 May 2026
Roxana Bălan |
26 May 2026
Cetatea Ladislau din Coronini își primește, în sfârșit, turiștii!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

