Petru Prorocu, consilier local timp de cinci mandate, s-a săturat până peste cap de politica PNL Caraș-Severin și spune că Mirel Pascu e cel mai potrivit pentru a fi primarul Bocșei și în următorii 4 ani!
Un tip meticulos, calculat și atent la fiecare vorbă pe care o spune, Prorocu și-a motivat decizia în fața aleșilor locali, stârnind aplauze. Acesta a amintit de momentul septembrie 2020, când Emanuel Dănilă câștiga fotoliul de primar, iar PNL obținea 7 mandate de consilier local. „Pentru PNL au fost cele mai bune rezultate obținute la Bocșa și asta s-a datorat echipei pe care a alcătuit-o și a condus-o Emanuel Dănilă, un om harnic, priceput, corect și cinstit, un caracter deosebit. Evenimentele absolut regretabile, legate de primarul ales, petrecute în lunile martie și aprilie 2021si-au pus amprenta asupra întrgii comunități, asupra activității din primărie”, a spus politicianul, dorind să facă o comparație cu ceea ce le propune astăzi PNL bocșenilor.
Petru Prorocu a hotărât, încă din toamna anului trecut, să nu mai candideze pe listele PNL la alegerile locale din 2024. „Această hotărâre mi se pare cu atât mai nimerită acum, după ce domnul Marcel Vela a anunțat implicarea în campania electorală la Bocșa a domnului Eugen Cismăneanțu, care este o persoană din afara partidului, din afara localității și din afara județului Caraș-Severin. Dumnealui locuiește la Chișoda, o localitate limitrofă Municipiului Timișoara. Domnul Cismăneanțu este interesat doar de funcția de primar al Bocșei, dar deloc interesat de localitatea pe care vrea să o conducă din nou!”, și-a explicat gestul consilierul local.
Prorocu rememorează cum, începînd cu 2012, în patru campanii electorale consecutive, a fost împotriva candidatului Eurgen Cismăneanțu. „Ar fi anormal și de necrezut ca în a cincea tentativă, cea din 2024, să-l laud electoratului. Pentru continuitate în administrația publică a urbei, pentru terminarea lucrărilor din șantierele deschise, îl voi susține fără rezerve și în mod dezinteresat pentru funcția de primar al orașului Bocșa pe Mirel Pascu!”, a conchis Petru Prorocu.