Din cauza incompetenţei administrative a lui Romeo Dunca, judeţul a rămas fără Buget pentru 2024!

dunca romeo cj cs

Ședinţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin din 8 februarie 2024 a fost marcată de multiple vicii de procedură ca urmare a neîndeplinirii corecte a atribuţiilor preşedintelui CJ, Romeo Dunca, prevăzute în Codul Administrativ!

Mai precis, acuză PSD, a omis supunerea la vot a unor hotărâri conform articolului 123 alineatul 4 din Codul Administrativ: 4) Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale: a) conduce şedinţele consiliului local; b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abţinerilor numărate şi evidenţiate de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al şedinţe.  Cea mai gravă situaţie este absenţa unui vot pentru 2. Proiectul de hotărâre privind utilizarea sumei de 71.028,28 mii lei din excedentul bugetului local al Județului Caraș-Severin rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2023, în valoare de 95.002,18, mii lei, în anul 2024. În absenţa aprobării excedentului şi a folosirii acestuia în 2024, Bugetul aferent anului acesta nu este votat legal şi, deci, este nul de drept. Mai mult, în felul acesta, se depăşeşte termenul de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Bugetului de stat în care trebuie adoptat Bugetul judeţului. Sancțiunea este blocarea tuturor sumelor mai puțin a veniturilor proprii. Deci UAT-urile vor putea funcționa strict cu veniturile proprii.

Judeţul este blocat din cauza incompetenţei administrative a PNL-istului Romeo Dunca. Dacă după mai bine de 40 de şedinţe de consiliu judeţean nu ai învăţat că trebuie votată hotărârea în ansamblu, nu doar amendamentul, este clar că nu te mai deştepţi. De altfel, eu am atras atenţia încă din anul 2020 că un experiment în care preşedintele CJ învaţă meserie la locul de muncă nu se va sfârşi bine. Romeo Dunca este un om care nu vrea să citească, pe motiv că sunt literele mici. S-au pierdut ani importanţi cu un om care nu vrea să înveţe, nu-şi înţelege atribuţiile şi obligaţiile. Dispreţul său faţă de lege este vizibil nu doar la Consiliul Judeţean, ci şi în ceea ce face în viaţa de zi cu zi în care uită că reprezintă cu necinste şi Caraşul”, a declarat preşedintele Partidului Social Democrat Caraş-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu.

PSD îi solicită lui Romeo Dunca să convoace o şedinţă ordinară în care să îndrepte toate neregulile comise la şedinţa din 8 februarie 2024. Inclusiv în ceea ce priveşte repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, prevăzută la art.6 alin.(7) din Legea bugetului de stat pe anul 2024. De altfel, se impune o analiză atentă asupra unei posibile tentative de sabotaj pentru blocarea intenţionată a fondurilor către primăriile din judeţ, în condiţiile în care, pe înregistrarea şedinţei, se aude foarte clar cum Romeo Dunca refuză să supună la vot o hotărâre de consiliu în ciuda atenţionării venite din partea secretarului general.

Dunca să convoace şedinţă de CJ pentru adoptarea în mod legal a Bugetului pe 2024. Vom repara noi, cei de la PSD, ce a stricat el, dar atributul convocării şedinţei îi aparţine exclusiv. Să sperăm că nu este iarăşi în concediu jucându-se de-a Top Gun, varianta cu elicoptere. Refuzul îndeplinirii atribuţiilor poate fi vecin cu abuzul în serviciu şi poate Romeo Dunca ar trebui să se gândească de două ori înainte să mai facă astfel de jocuri de forţă mai ales dacă merge pe contrasens cu legea. Tupeul şi scandalul nu vor ţine niciodată loc ştiinţei de carte. În 2024, cărăşenii între responsabilitate şi circ ieftin care duce la blocaj”, a concluzionat Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/