De peste 35 de ani s-a stabilit în nordul Germaniei, acolo unde profesează în domeniul ingineriei mecanice, un job despre care spune că, pe parcursul vieții, a fost extrem de solicitant. Provine dintr-o familie în care cultura, muzica, arta în general, erau extrem de prețuite.

„Cum se povestește despre saloanele de la Paris, cam așa era la noi acasă, în anii ꞌ60-ꞌ70. Nume mari din muzica clasică a vremii, veneau la noi. Ai mei erau prieteni apropiați cu familia dirijorului Ion Voicu, cu violonistul Ștefan Ruha, flautistul și dirijorul Vasile Jianu, cu pianista Sofia Cosma, dirijorul Iosif Conta… Tatăl meu fusese flautist la Filarmonica din Timișoara, făcuse și Conservatorul și Politehnica în paralel.

Mama mea, Lucia Boleanțu, era absolventă de Conservator, și peste 40 de ani a lucrat la Radio Timișoara, ocupându-se de partea de arhivare a patrimoniului audio, de «Fonoteca de aur», dar și de înregistrări ale unor valoroase concerte de muzică clasică și spectacole de folclor”, povestește interlocutoarea noastră, care menționează că și-ar fi dorit să urmeze o altă cale, o altă profesie.

„Eu am vrut să fac regie de teatru, din totdeauna am fost atrasă de artă, de latura umană a vieții. De la trei ani cântam la vioară, iar la 14 ani am abandonat acest instrument fiind convinsă că nu voi putea face performanță, așa că am preferat să merg la Liceul german „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Apoi, în alegerea carierei a fost decisiv exemplul tatălui meu, profesorul Lazăr Boleanțu, astfel că am urmat Facultatea de Mecanică, a Politehnicii timișorene, Secția Utilajul și Tehnologia Sudurii. În paralel cu școala, în timpul studenției, am desfășurat o intensă activitate culturală, am fost implicată în organizarea festivalurilor studențești (de muzică și dansuri populare, folk, brigăzi artistice, teatru) care aveau loc în fiecare an prin rotație, în toate centrele universitare. Era foarte multă muncă (și frică de cenzură), mai ales la secțiunea de teatru (noi la Timișoara aveam trupa Arhitecturii, care era deosebită și avangardistă). Trebuie să amintesc că ne-am bucurat de mult succes, fiind foarte apreciată trupa de dansuri populare, cu care am făcut în 1972, un important turneu în RFG, în mai multe localități: Hamburg, Bonn, Thübingen, Stuttgart, turneu unde am fost însoțiți de reputatul taragotist Dumitru Fărcaș.”

Alina Boleanțu vorbește cu aceeași plăcere despre începuturile altor evenimente importante pentru comunitate, pentru viața culturală a Timișoarei ce au constituit o adevărată rampă de lansare pentru mulți dintre cei care au făcut cariere importante mai târziu. De pildă, formația timișoreană Pro Muzica, ale cărei prime înregistrări au fost realizate de către redactorul muzical Lucia Boleantu, la Radio Timișoara.

„De asemenea, îmi amintesc de discoteca de la MV1 a lui DJ Colo (Ioan Dumitriu) și Gabi Gross, considerată ca fiind prima din țară. Nu ne-a fost ușor să obținem aprobarea deschiderii ei, cu promisiunea din partea noastră că se va auzi multă muzică românească. (Muzica  a fost însă cea de la emisiunile de radio pirat, iar succesul a fost enorm). Cu prietenul Harry Coradini (Harald Kölbl) am hotărât, pe la sfârșitul anului 1972, ca el să înființeze trupa Progresiv TM. Datorită cunoștințelor de la Radio București, am reușit să fac rost de primele înregistrări ale formației, convingându-l apoi pe Tudor Vornicu să facă un film. Acesta este de altfel, singurul pe care îl are această trupă la Televiziunea Română. Mai apoi, cu ajutorul doamnei muzicolog Daniela Caraman Fotea, a fost imprimat primul lor disc Electrecord. Am avut plăcerea ca înainte de transformarea și destrămarea trupei Progresiv TM, să organizez un turneu prin țară și un concert la Sala Palatului, din București.”

Ingineria, profesia de bază

Profesorul Lazăr Boleanțu, a fost cel care a transmis către fiicele sale, talentul său interdisciplinar care i-a permis să obțină numeroase performanțe. „Tatăl meu a studiat flaut la Conservator și a fost membru al Orchestrei Filarmonice și al Orchestrei Operei din Timișoara până la începutul anilor 50, când s-a dedicat exclusiv ingineriei ca proiectant pentru minele din Anina. Mai apoi a fost asistent al profesorului dr.ing. Ștefan Nădășan, la Institutul Politehnic, rămânând toată viața un pasionat al muzicii și matematicii dar și un dăruit al materiei de bază pentru orice inginer: Rezistența Materialelor (a condus mulți ani catedra acestei discipline de la Politehnică).” „S-a remarcat prin capacitatea sa deosebită de a învăța limbi străine, de a-și însuşi cele mai dificile domenii ale matematicii, s-a dovedit deosebit de ingenios în domeniul tehnicii în calitate de profesor universitar, proiectant și de cercetător al Filialei Timișoara a Academiei Române”, se arată într-un articol omagial publicat de Asociația Generală a Inginerilor din România.

„A publicat peste 160 de articole științifice, a dobândit 15 brevete de invenție și certificate de inovație. De numele profesorului Lazăr Boleanţu se leagă constituirea Asociației Române de Tensometrie (ARTENS), meritele sale fiind recunoscute și peste hotare, inclusiv prin acordarea calității de membru al organizației internaționale în domeniul cablurilor OIPEEC de la Paris.”

Povestea Alinei Boleanțu, continuă…„Din 1974 am locuit la București lucrând ca inginer la „Energoreparatii”, după care au urmat alte întreprinderi ce se ocupau cu  importul din domeniul siderurgic pentru combinatele de la  Galați, Călărași și Reșița. La începutul  anului 1989 m-am stabilit în RFG, dar am continuat în același domeniu, practicând ingineria la fel ca în țară. La început ca angajat la firme de tradiție din orașul hanseatic Bremen, mai apoi din 1997 am înființat o firmă proprie. Clienții pe care a trebuit să-i și vizitez, au fost din Venezuela, Indonezia, România, Spania, Filipine, China, Singapore. Cu alte cuvinte, am cam umblat prin lume…”

Ajunsă în libertate, în Germania, a avut nevoie să aștepte câțiva ani pentru a-și putea permite „luxul” de a se  bucura de turism, dar și de așteptatele plăceri: concerte simfonice și spectacole de operă, hrana spirituală de care are nevoie orice intelectual rasat. După ce a prins rădăcini în țara adoptivă, a urmat turul lumii. „Am putut să mă bucur de diferite destinații: Amsterdam, Paris, Londra, New York, Lisabona, Coimbra, Veneția, Milano, Toscana, Insulele Baleare, Atena, Santorini, Cipru, Israel, Bretania, Roma și, cu aceste ocazii, de concerte si spectacole de operă  în vestitele săli ale acestor orașe și ale multor așezări din Germania, unde în fiecare lună se organizează câte un festival de muzică clasică de rock sau de jazz.”

Caritate și umanitate

„Din dorința de a promova și sprijini tinere talente din România, în urmă cu ceva vreme am organizat la Arad, Concursul de pian «Sofia Cosma», dedicat memoriei pianistei și profesoarei pe care am cunoscut-o și prețuit-o. De asemenea, de-a lungul timpului,  la sala de concerte Glocke din Bremen, am pus la punct mai multe concerte sprijinind tinerele pianiste (la vremea aceea) Georgiana Teohari Vidican și Aurelia Visovan, precum și o expoziție a pictorului Aurel Gheorghiu Cogealac.” Timișoreanca Alina Boleanțu a fost bun samaritean și pentru alte cauze, ajutând atunci când a fost nevoie, convinsă fiind că „fericirea nu vine din ceea ce obținem, ci din ceea ce dăruim.”

• Tweet
• Pin It