DIICOT Timișoara, operațiune de amploare împotriva traficanților de migranți

perchezitii diicot timisoara trafic migranti

DIICOT Timișoara face, miercuri, 19 percheziții în Timiș și Argeș, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul lunii decembrie 2022, trei făptuitori, un cetățean străin și doi cetățeni români, au iniţiat un grupul de trafic.

„Gruparea de criminalitate organizată, de tip piramidal, sprijinită de mai mulți cetăţeni străini şi  români, a acționat pe mai multe paliere. Astfel, organizatorii locali, aflaţi în legătură directă cu liderul grupului infracţional, au avut ca atribuţii racolarea şoferilor care se ocupau cu  preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din Timişoara şi localităţile limitrofe, până în zona parcărilor unde  erau transferaţi în camioane. Al doilea palier, transportatorii (persoane de naționalitate română)  primeau de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi  realizau transportul migranţilor, pe care îi predau ultimului eșalon format din şoferii de camioane şi antemergători.
Astfel, în perioada martie – noiembrie 2023 au fost depistate și oprite 15  asemenea transporturi însumând peste 380 de cetăţeni străini de origine afro-asiatică”, a transmis DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, 18 persoane vor fi duse la audieri cu mandate de aducere, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.

Bani descoperiți de DIICOT Timișoara la percheziții

Bani descoperiți de DIICOT Timișoara la percheziții

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/