Direcția de Sănătate Publică Timiș funcționează și acum cu suport fizic al documentelor și cu tehnologie învechită. Se dorește digitalizarea instituției.
În cadrul DSP Timiș, pe lângă folosirea dosarelor, infrastructura tehnologică este depășită. Se folosesc 86 de computere, fabricate înainte de 2019, și 9 laptopuri vechi. Situația generează consum ridicat de hârtie, costuri operaționale semnificative, întârzieri în rezolvarea sarcinilor administrative, dificultăți în accesarea informațiilor istorice, lipsa trasabilității și transparenței în gestionarea documentelor.
Pentru a se adapta vremurilor, Direcția de Sănătate Publică Timiș începe procesul de digitalizare. A lansat licitația pentru servicii de dezvoltare și implementare a sistemului informatic integrat si echipamentelor în cadrul proiectului „Transformare digital DSP Timiș”.
„În cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, modul de lucru actual este predominant tradițional, bazat în mare măsură pe suportul fizic al documentelor. Această metodă de lucru, menținută pe o perioadă îndelungată, a modelat gândirea angajaților, pentru mulți dintre aceștia lipsind o reprezentare clară a fluxurilor digitale de lucru. Utilizarea aplicațiilor informatice rudimentare, care nu au oferit încredere angajaților că sarcinile zilnice pot fi gestionate eficient în format digital, a consolidat dependența instituției de suportul pe hârtie.
În consecință, documentele tipărite rămân principala metodă de operare, fiind utilizate pentru gestionarea corespondenței, a raportărilor și a documentației administrative curente. Implementarea unui sistem digital integrat pentru gestionarea documentelor și automatizarea fluxurilor administrative ar reprezenta un pas esențial pentru creșterea eficienței operaționale, reducerea costurilor și îmbunătățirea transparenței în cadrul DSP Timiș”, se arată în caietul de sarcini.
Costul proiectului este de 1,8 milioane de lei. Se vor cumpăra laptopuri, tablete, computere de birou, imprimante, servere și pachete software. Ofertele pentru livrarea echipamentelor și a softurilor pot fi depuse până în aprilie, iar contractul se întinde pe o perioadă de 8 luni.