Dictatorii | Istoria anilor sub Ceaușescu, într-un spectacol la Memorialul Revoluției Timișoara

spectacol dictatorii la memorialul revolutiei timisoara

Spectacolul de teatru „Dictatorii” este o creație din 2022 a companiei Procede Zebre din Vichy, Franța, cu participarea elevilor de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Hida (județul Sălaj) și Universitatea de Științe Agricole din Cluj-Napoca.

„Dictatorii” – care se va pune în scenă în 19 iulie, de la ora 17, la Memorialul Revoluției din Timișoara, explorează istoria anilor comuniști sub Nicolae Ceaușescu, concentrându-se pe cenzură, libertatea de exprimare și totalitarism.  Elevii participanți își intervievează părinții și bunicii care aduc mărturii despre perioada comunismului.

Proiectul, parte din WiM Laboratories Iuvenis II, reunește tineri din șase țări europene pentru a explora, prin teatru, memoriile teritoriilor lor în limba franceză și în limbile lor materne.

„Pe parcursul a trei ani, ei se întâlnesc pentru a face schimb de idei și a reflecta asupra experiențelor prezente ale tineretului european. Reprezentația de la Memorialul Revoluţiei face parte dintr-un turneu european cu autobuzul. Timp de 20 de zile, tinerii și profesioniștii din teatru vor călători prin Europa pentru a prezenta trei ani de muncă teatrală, oferind spectacole în străzi și teatre și angajându-se în numeroase schimburi cu publicul”, au transmis reprezentanții Memorialului Revoluției de la Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Despre memorie și libertate, la 35 de ani de la Revoluția din 1989

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/