Cea mai bună sportivă a județului Caraș-Severin a încheiat un an plin de satisfacții. Diana Franț și-a păstrat titlul mondial la lupte pe plajă și titlul național de senioare la categoria 75 kg.
În dubla sa postură, de sportivă și de antrenoare, Diana Franț este de mulți ani un model de urmat pentru cărășeni. Anul 2016 i-a adus din nou prezențe pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, atât la Campionatul Național, cât și la Mondialul de lupte pe plajă. Rezultate care o pot propulsa pe reșițeancă pe primul loc în clasamentul celor mai buni sportivi ai județului Caraș-Severin.
„A fost un an bun, am reușit să-mi păstrez titlul de campioană națională la senioare, la categoria 75 kg. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat, că medalia de aur este încă la mine. Am reușit să-mi păstrez și titlul de campioană mondială la lupte pe plajă și acest lucru este de apreciat, spun eu, pentru că am revenit după cum bine știți după o pauză de aproximativ trei ani. Mi-a fost destul de greu la nceput, dar am avut sprijin și din partea Clubului Sportiv Municipal, din partea antrenorului meu, Adrian Dacica, din partea soțului, a familiei, aș vrea să le mulțumesc pe această cale. Aș vrea să mulțumesc și presei, de fiecare dată când am obținut un rezultat m-au apreciat și m-au susținut. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și în forța mea de a reuși”, a spus Diana Franț.
Luptătoarea de la Clubul Sportiv Municipal Reșița are ocazia de a concura anul viitor în orașul natal, la Campionatul Național de seniori, programat în perioada 3-5 februarie, la Sala Polivalentă din Reșița.
„Și noi am aflat destul de recent că acest Campionat Național se va desfășura în localitatea noastră. Pentru mine este o onoare, dar în același timp este un pic de presiune. Sper să pot evolua la așteptările atât ale amele, cât și ale antrenorului și ale celorlalți și să demonstrez încă o dată că luptele reșițene încă au valoare pe plan național și, de ce nu, și internațional. Să sperăm că va veni a treia medalie consecutivă de aur, eu asta îmi doresc”, ne-a mărturisit sportiva numărul 1 a județului Caraș-Severin.
Diana Franț își continuă cu succes activitatea în antrenorat, iar acum se ocupă de inițierea micilor învățăcei, viitorii campioni. „Din luna septembrie, sunt și antrenoare de lupte în cadrul secției de profil a Clubului Sportiv Școlar Reșița. Am o grupă de copilași și este foarte bine, mă bucură foarte mult acest lucru. Aș vrea să-i îndemn pe toți părinții să trimită copilașii la sport, că este foarte bine. Nu neapărat la lupte, dar eu așa mi-aș dori, să fie cât mai mulți în sala de lupte, să pot să le arăt și să pot să-i învăț și eu mai departe ceea ce alții m-au învățat pe mine, știți cum e, dar din dar se face rai. Să facem sport că este sănătos, în primul rând pentru minte și în al doilea rând pentru corp. Mens sana in corpore sano”, a spus Diana Franț.