Acuzat de către senatorul PSD Ionuț Chisăliță că îngroapă Spitalul Județean de Urgență din Reșița, Waldemar Murgu îl avertizează pe parlamentar că-și poate da drumul la gură!
Murgu spune că senatorul PSD fabulează cu o desăvârşită graţie și amintește de explicațiile date de acesta cu privire la creșterea economică din România, care e sugerată inclusiv de aglomerația de pe drumurile naționale. „Acelaşi distins senator explică, la fel de graţios, că subsemnatul, adică managerul Spitalului Judeţean, taie sporurile angajaţilor. Sunt surprins de crasa lipsă de cunoaştere a legii din partea unui senator al României şi de aceea mă străduiesc să explic pe înţelesul domniei sale că aceste sporuri au fost reduse pentru ca Spitalul Judeţean să intre în legalitate, si atât spitalul, cât şi Consiliul Judetean Caraş-Severin să respecte legea. Nu-mi pot imagina nicio clipă că acest domn senator instigă la încălcarea legii, dar, totuşi, nu-mi vine să cred că nu cunoaşte aceste elemente legislative elementare şi, cu siguranţă, nu are nici informaţiile minime pentru a trage o concluzie.”, a reacționat managerul de la Județean.
Murgu îl numește pe Chisăliță domnul „ştie tot” și spune că acesta nu vrea să ţină cont de faptul că bugetul pentru medicamente al Spitalului Judeţean a crescut, odată cu venirea sa, cu aproximativ 30%, tocmai pentru ca bolnavii să nu mai fie nevoiţi să-şi cumpere medicamente. Tot din acel moment, se laudă Murgu, interioarele spitalului au fost reabilitate, zugrăvite și vopsite, și au fost aduse paturi şi mobilier (aproape 110 paturi electrice, 70 de frigidere etc.). Totodată, prin colaborarea cu câteva ONG-uri, unitatea a fost dotată cu o serie de echipamente medicale performante (ecograf, defibrilatoare, electrocardiograf fetal, pulsoximetru etc.).
CITEȘTE ȘI:
Managerul interimar al spitalului îi mai transmite senatorului Chisăliță că, în mandatului său, a desfiinţat toate chiriile pentru aparatele aflate în folosinţa spitalului și că, prin donaţii, a adus o cantitate impresionantă de lemne de foc. Tocmai pentru a face economii care au fost dirijate pentru achiziţia de medicamente. „Cu siguranţă, domnul «ştie tot» nu cunoaşte nici că veniturile proprii ale spitalului au crescut odată cu venirea mea, de la 27% la 47% , din total venituri spital. Probabil că domnul senator nu a vrut să audă că, în ultimul timp, au fost înfiinţate patru noi ambulatorii în cadrul unor secţii, tocmai pentru ca bolnavii să poată beneficia de o calitate mai bună a serviciilor medicale şi pentru a creşte veniturile. Domnul «ştie tot» nu doreşte să audă nici că, odată cu instalarea mea, am majorat chiriile pentru toţi agenţii economici ce funcţionează în incinta spitalului, care erau mai mult decât simbolice, cu circa 200%, iar pentru cabinetele cărora spitalul furnizează utilităţi, cu aproape 500%. Toţi aceşti bani au fost redirecţionaţi pentru achiziţia de medicamente şi alte cheltuieli curente!”, subliniază Waldemar Murgu.
Managerul spitalului se mai laudă și cu altele, cum ar fi reabilitarea secţiei ATI şi a tuturor sălilor de operaţie, renegocierea contractelor cu furnizorii de servicii, medicamente/materiale şi reactivi, sau înfiinţarea unei secţii de Traumatologie. „Cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă, de care face vorbire stimabilul senator, îl informez, cu deosebit respect, că acestea pot fi acordate până la data de 31.12.2019, deşi sunt convins că domnia sa, cu bună ştiinţă, a ignorat textul legii în favoarea unui gest politic bine ţintit.”, continuă Murgu să răspundă atacului senatorului Chisăliță. „Oare aceste măsuri au deranjat anumite interese? Oare faptul că examenele desfăşurate în perioada mandatului meu au fost 100% corecte?! Oare faptul că nu am fost un obedient a deranjat pe cineva?”, sunt întrebări la care Murgu așteaptă răspuns. Nu înainte de a-i mai transmite ceva parlamentarului de Caraș-Severin. Și anume, că nu va fi nici de acum înainte un obedient al domniei sale. „Mi-aş fi dorit totuşi ca domnul senator, înainte să facă astfel de declaraţii, să fi consultat şi oameni competenţi, cum ar fi dl. Dr. Paul Purea, preşedintele Consiliului de Administraţie, pentru că astfel ar fi reuşit să înţeleagă că afirmaţiile domniei sale sunt nefondate şi făcute cu un evident scop politic. Îl asigur pe domnul senator «ştie tot» că niciodată Waldemar Murgu nu va fi executantul politic al domniei sale, aşa cum aţi dorit mereu! Şi cred că ştiţi foarte bine la ce mă refer, iar dacă aţi uitat cumva, vă pot reaminti cu plăcere!”, a încheiat managerul interimar de la spitalul din Reșița.