Teatrul de Vest din Reșița invită elevii de gimnaziu și liceu să participă la atelierul „Scrie-te din ce vezi”.
Atelierul de scriere creativă are loc în cadrul proiectului „Scriem despre teatru” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și este condus de dramaturga Mihaela Michailov. „Ne propunem să îi familiarizăm pe adolescenți cu un mod de a privi realitatea din jurul lor pentru a o transforma în material de lucru. Pornim de la emoții, de la ce vedem în jurul nostru, de la momente în care ne-am simțit singuri, de la clipe în care am aparținut unui grup și încercăm să facem din scris o super-putere. Construim monologuri, dialoguri, poeme, cântece, narațiuni fluide”, afirmă Mihaela Michailov.
Atelierul va avea loc la Reșița în perioada 14 septembrie- 6 octombrie și se adresează elevilor de gimnaziu și liceu. Mâine este ultima zi de înscriere cei interesați fiind invitați să completeze formularul disponibil aici. Participând la atelier, elevii vor avea ocazia să-și dezvolte creativitatea, să cunoască alți tineri cu aceleași pasiuni, cele mai bune texte scrise de ei vor și publicate în revista teatrală „Vestul dramatic” iar unele dintre ele ar putea fi baza unui spectacol-lectură. Locurile sunt limitate iar ordinea înscrierii va fi unul dintre criteriile de selecție a participanților.