Dezacordurile acordurilor

Parlamentul e gata făcut, guvernul este gata făcut. Mai urmează validarea parlamentarilor şi a guvernului, după care, aleşii noştri cu care ne mândrim, vor pleca în vacanţă. Să se odihnească? Nici vorbă! Să înveţe! Care e diferenţa dintre moţiunea simplă şi moţiunea de cenzură, au fost întrebaţi deunăzi nişte parlamentari noi, ce se plimbau ţanţoşi pe holurile Parlamentului. Au răspuns în cor: Habar n-avem! M-am uitat la ei, ca la nişte procese-verbale de amendă (pe numele meu). Sper să le ajungă o vacanţă întreagă să afle diferenţa, deşi mă îndoiesc. Deci. Prevăd o mare distracţie, deşi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ne-a asigurat că vom avea un parlament după model european. Mişto! Mai mare distracţie va fi. Doar o vorbă să mai ciripesc şi despre noul guvern. După alegeri, am avut un guvern cu 22 de miniştri. Dar s-au înmulţit repede între ei şi am participat la botezul a încă patru, care mai bălan, care mai bronet şi acum bat spre 30. Greu pentru Victor Ponta să stăpânească o asemenea casă cu atâţia copii zurbagii. Distracţie. Va funcţiona după model european. Mişto. Şi mai mare distracţie. Deci. Nu asta vroiam să vă povestesc. De ieri, ni se dă în cap cu diverse acorduri. Primul ministru şi preşedintele au semnat un acord secret devenit acum public, purtând numele de Codul Politic al Manierelor Elegante. El conţine norme de adresare între cei doi. Sunt excluse înjurăturile, zeflemeaua şi ura de rasă, indiferent de sex, religie, freză sau număr la pantofi. De exemplu, nu se pot apela unul pe celălalt cu bă, fă, ariciule, pisicuţo, zmeule cu cap de muscă şi picioare de lăcustă, câine mov, maimuţica cu cercei, stă la şpriţuri pân′la trei etc., ci numai cu mult iubite şi stimate domnule preşedinte sau dragă frate, domnule prim-ministru. Tutuiala este exclusă. Cine calcă pe bec, va răspunde în faţa unei comisii special constituite, un fel de stabor, în care ţigăneala dintre părţi este permisă dacă vinovatul îşi pune cenuşă în cap, după care invită la o bere, două, nouă victima reparată moral. Nimeni nu a înţeles de ce acest acord a fost secret, atâta timp cât a fost adoptat de toate ţările Uniunii Europene, imediat ce au luat cunoştinţă de el. Tot ieri, mai apare un acord secret, încheiat între liderii USL şi UDMR. Acordul a fost dat în vileag de unguri, care au strigat albi, roşii, verzi la faţă de indignare că au fost trădaţi cu mârşăvie. Acordul conţinea o singură prevedere. Indiferent de rezultatul alegerilor, UDMR-ul va face parte din guvern. Şi acum, USL-ul i-a tras clapa. Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători, recte PC-ul şi PNL-ul. Ponta rămâne om cinstit, el a vrut, dar era singur împotriva tuturor, aici intrând şi poporul român. Interesant cu acest acord este că nimeni nu mai ştie când a fost încheiat. Kelemen Hunor zice că în septembrie, Daniel Constantin că înainte de referendum, Antonescu, după, iar Ponta îşi râde în superba lui barbă imberbă. Mai contează?


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/