Deținuții de la Penitenciarul din Timișoara sunt de astăzi și elevi

Cuib de vise 1000x100

De obicei, data de 1 octombrie este ziua la care, tradițional, începe noul an universitar. Pentru persoanele private de libertate este și ziua la care încep cursurile de instruire prin programul „A doua șansă”. Este și cazul a 67 de deținuți de la Penitenciarul de la Timișoara, de pe strada Popa Șapcă.

Programul se aplică doar deținuților care nu au urmat sau finalizat ciclul primar și cel gimnazial de studii, de altfel, categorii sociale predispuse la delincvență. La secțiunea de învățământ primar, de la închisoarea din Timișoara sunt înscrise 26 de persoane private de libertate, iar pentru ciclul gimnazial, care are și o componentă de pregătire profesională, este vorba de 41 de deținuți. În total, 67 de persoane vor învăța în condiții similare celor din școli, tocmai pentru a putea fi reintegrați cât mai ușor în societate.

De altfel, pentru cei ajunși elevi, Administrația Penitenciarului Timișoara a pregătit corespunzător spațiile pentru desfășurarea activităților educative, punând la dispoziția elevilor și profesorilor trei săli de clasă, o bibliotecă, dar și rechizitele necesare fiecăruia dintre elevi. Școlarizarea la ciclul primar este asigurată de cadre didactice de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” Timișoara, iar la ciclul gimnazial, de cei de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” Recaș – pentru învățământul secundar inferior.

STPT job 1000x200

După promovarea cu succes a unui an școlar, deținuții primesc o reducere a pedepsei de 30 de zile și 30 de credite, conform Legii 254 din 2013. Școlarizarea constituie una dintre condițiile de bază ale recuperării persoanelor care execută sancțiuni privative de libertate, prin faptul că urmărește transmiterea unor valori fundamentale, contribuie la formarea de deprinderi și atitudini prosociale și prin acestea, la reintegrarea ulterioară în comunitate.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/