Crucea de pe Muntele Mic, îngropată doi ani undeva între Primăria Caransebeş şi Consiliul Judeţean!

Meci de fotbal ciudat între Primăria Caransebeș și Consiliul Județean Caraș-Severin. „Mingea” este crucea de pe Muntele Mic, Monumentul Eroilor Bănățeni.

În prima ședință din acest an a Consiliului Județean Caraș-Severin, forul administrativ a votat abrogarea unei hotărâri din 2015 care viza administrarea crucii de pe Muntele Mic de către Consiliul Local Caransebeș. Mai exact, în urma unei solicitări din partea administrației caransebeșene, conduse atunci de Marcel Vela, Consiliul Județean a pregătit contractul prin care municipalitatea să preia în administrare Monumentul Eroilor Bănățeni de pe Muntele Mic. Acesta nu a mai fost însă semnat de Consiliul Local. „Nu s-a reușit predarea monumentului de către Consiliul Județean. La sfârșitul lunii aprilie, reprezentanții Consiliului Județean au semnat contractul privind constituirea dreptului real de administrare asupra monumentului în favoarea Consiliului Local Caransebeș, însă acesta din urmă nu a mai semnat contractul. După două adrese, nu s-a ajuns la o înțelegere, așa că am decis să revocăm hotărârea respectivă”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

CITEȘTE ȘI: Monumentul Eroilor Bănățeni de pe Muntele Mic ajunge în administrarea Primăriei Caransebeș!

De cealaltă parte, municipalitatea din Caransebeș susține că nu este vorba despre un refuz, ci despre lipsa unor documente solicitate, pe care Consiliul Județean nu le-a mai transmis. „Consiliul Local al municipiului Caransebeș nu a refuzat niciodată să preia în administrare Crucea Monument de pe Muntele Mic, însă, înainte de semnarea contractului și a procesului verbal de predare-primire, conducerea Primăriei Caransebeș a solicitat fișa tehnică a monumentului, care ar fi trebuit să prezinte reviziile tehnice, ca să se știe perioadele de intervenție și când a fost avariat cablul de alimentare”, spune Felix Borcean, care s-a informat pentru Express de Banat despre acest proiect din vremea în care el nu se afla la cârma Primăriei.

Edilul urbei i-a chemat pentru informații suplimentare pe reprezentanții SPIR, Serviciul Public de Reabilitare și Întreținere Străzi care au efectuat un control la Crucea Monument de pe Muntele Mic.

„Am constatat că țevile de la baza monumentului erau deteriorate și exista oricând pericolul de a se prăbuși și cineva să se electrocuteze în acest cablu, care alimenta mai multe locații, printre care două cabane învecinate monumentului și antenele de telecomunicații. Cum documentele tehnice nu au fost puse la dispoziție de către Consiliul Județean, mă refer aici la reviziile tehnice efectuate, la o primă evaluare a monumentului ar fi trebuit investit nu numai în reabilitarea iluminatului, dar și în refacerea monumentului și continuarea proiectului de modernizare care este mult mai amplu, ceea ce ar fi generat costuri suplimentare”, precizează ing. Vasile Megan din cadrul Serviciului de Reparații și Întreținere al Primăriei Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/