Deszăpezirea pe DJ 582 se face și de Primăria Reșița

deszapezire utilaj

Angajații Direcției Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița intervin, din acest an, cu lucrări de reparații, întreținere și deszăpezire, și pe un tronson din drumul județean ce leagă Reșița de zona turistică Văliug – DJ 582.

Din acest an ne ocupăm și de întreținerea unei bucăți din drumul județean Reșița – Văliug, de la Casa Bănățeană și până la borna kilometrului 19. Acțiunea noastră vine după ce acest tronson a fost preluat de Primăria Reșița, printr-un acord încheiat cu Consiliul Județean Caraș-Severin. Noi am început încă de anul trecut să efectuăm lucrări de întreținere pe acest tronson, am refăcut marcajul rutier, am curățat vegetația, rigolele, iar de săptămâna trecută, odată cu prima ninsoare, am intervenit pentru deszăpezire”, a declarat viceprimarul Reșiței, Daniel Călin.

Daniel Călin mai precizează că există suficientă sare și clorură în depozitul Direcției de Întreținere și dă asigurări că nu vor fi probleme la iarnă din acest punct de vedere.

Suntem pregătiți de iarnă. Avem stocuri suficiente de sare, nisip și clorură de calciu. Circa 300 de tone de sare, 500 de tone de nisip și alte 60 de clorură pentru a trece peste sezonul rece. Dacă vom avea parte de o iarnă lungă și ninsori abundente, evident că stocurile acestea vor fi refăcute”, a adăugat Călin

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/