Destinațiile turistice din Timiș, disponibile din orice colț al lumii, printr-un click

casinoherculane by sungarden

Turiștii pot vizita de acum, virtual, principalele destinații atractive ale județului Timiș, prin intermediul unui tur virtual interactiv 360° pus la punct de administrația județeană. Conace, castele, muzee, case memoriale sau cascade, lacuri și alte comori ale naturii, toate sunt incluse în acest tur virtual, inițiativă menită să stimuleze turismul prin atragerea de vizitatori din țară sau de peste graniță. 

Turul virtual poate fi accesat la adresa https://www.cjtimis.ro/turvirtual/. Pe lângă posibilitatea parcurgerii obiectivelor în regim de 360°, în tur au fost introduse imagini și texte de prezentare. Aplicația permite și generarea de indicații pe hartă către obiectivele prezentate. Pe parcurs va fi actualizată și o secțiune dedicată sectorului HORECA, pentru ca planificarea sejururilor să fie mai ușoară. Turul este disponibil și în limbile engleză și germană.

„Timișul are multe de oferit în domeniul turistic, însă, în numeroase cazuri, lipsește promovarea. Aceasta a fost și ideea turului virtual, care aduce în casele oamenilor o imagine apropiată de realitate a obiectivelor turistice. Profităm de noile tehnologii pentru a face destinațiile cunoscute unui număr mare de potențiali turiști. Am convingerea că pe mulți dintre aceștia parcurgerea turului virtual îi va convinge să-și petreacă timpul liber la noi în județ.”, a declarat vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

În curs de finalizare se află și un modul care va prezenta mai multe obiective turistice ale Timișoarei, realizat de Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș. Acesta va fi integrat în turul virtual deja lansat la începutul anului viitor.

CITEȘTE ȘI: S-a găsit brandul turistic pentru Timiș. Elementele care definesc regiunea și care ar trebui să atragă vizitatorii

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/