Despre una, despre alta

Urmăresc de multă vreme pregătirea unei fetițe din Reșița pentru a deveni o campioană. Este înscrisă la o academie de tenis din Italia și părinții ei fac tot ce este posibil pentru a face din ea o viitoare campioană. Mă bucur când văd că este câștigătoare. Mă bucur când văd cu câtă râvnă muncește pentru a fi acolo. Acolo unde munca îți este răsplătită. O cheamă Antonia Stephany Bondoc, are câțiva anișori și este pornită pe performanță. Cu părinții alături de ea. Da, părinții ăia sâcâitori care te obligă la una și la alta. Le doresc din suflet sâcâitorilor părinți Bondoc să reușească și să avem o campioană de aici, de la noi. Vă urez dragilor, mult succes și sper să fac o poză cu viitorul număr 1 WTA.

Am fost invitat astăzi la o ceremonie de care nu mai auzisem până acum. La frații noștri catolici, 19 martie este ziua Sfântului Iosif. Cel care este responsabil cu meșteritul. De astăzi, maistorii de religie catolică sunt liberi la a trece la construit tot ce se cere. Petrică, maistorul șef de la Țerova, el fiind de loc din Carașova, a ținut să păstreze tradiția. Și-a chemat meseriașii, neamurile dar, și aici vreau să punctez. A invitat oameni cărora le-a lucrat. El cu oamenii lui. Oare cum credeți că le-a lucrat de a îndrăznit să-i cheme la ziua maistorilor?

Ca o concluzie, unde pui suflet și nu îți bați joc de meserie, de chemare, cu siguranță ai succes. Dacă doar vrei să trișezi, vei fi aruncat ca o măsea stricată. Și nu pot să nu îmi amintesc de un amic ce mă certa că de ce o tot promovez eu pe această Bondoc. O promovez așa cum îi voi promova pe toți copiii din această comunitate, indiferent de ce sport practică și de ce idealuri au. Doar să-i văd că-și doresc să treacă pesre bariere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/