Despre școală și agricultură

Un domn postează astăzi o minunată nostalgie despre cum începea școala în 15 septembrie fix și cum, nici bine nu se terminau prezentările între elevi și profesori, între elevii vechi și cei noi, în fine prezentări, plus efuziunile revederii, că se și pornea campania agricolă. Domnule, ce fericire!

Copiii erau în extaz pe ogoarele patriei. Aer curat, roșioara roșioară, știuletele proaspăt depănușat de mânuțele firave ale domnișoarelor și domnișorilor elevi dezvăluind auriul rupt din soarele tomnatic ce mângâia patriotica participare a tineretului la strângerea recoltei. Doamne ferește și apără, cum ar fi spus buna. Nu spun de alții dar, eu am mers la liceu după un examen crunt. În mintea mea de adolescent îmi imaginam că vom aprofunda matematica, fizica și literatura, materiile de bază ale acelor vremuri. Nicidecum nu dădusem examen de admitere la Liceul de Matematică-Fizică pentru a aprofunda tainele culesului de cucuruz și a descoperi metafore stahanoviste ascunse prin arăturile, însămânțările și coacerile lucrărilor agricole. Drept urmare, eram o gașcă ce se volatiliza în drum spre ogoarele patriei pentru că, în acei ani elevii și militarii în termen deveniseră principalii agricultori. Ce-i drept, nu ne ieșea tot timpul dar, tot timpul încercam.

Când eram prinși eram mustrați, ba chiar admonestați că nu facem cinste organizației uniunii tineretului comunist (utc) și că am putea fi chiar excluși din organizație. Aiurea, așa ceva nu se putea întâmpla. Maxima pedeapsă a fost scăderea notei la purtare, la sugestia tovarășei secretar de partid pe liceu, pentru o evaporare de care vă povesteam, într-o duminică ce urma să ne-o petrecem la cules de porumb, firește cu un nețărmurit avânt tineresc dar și ceva utecist, ca tinere vlăstare ale viitorului comunist al RSR. Doamne, ce îndoctrinare!

Cum spuneam, eram o gașcă ce aveam în comun disprețul total față de valorile socialismului științific ce trebuia musai să ne ducă în comunism. Nu eram putori, nici proștii clasei. Luam nota zece că așa trebuia pentru ei, luam câte un patru că nu ne păsa și aveam de ce râde. Agricultura era ultima noastră pasiune. Puteam sta smirnă 50 de minute la o oră ținută de un prof deștept și făceam orice măscări pentru a fi dați afară de la ora vreunui nenorocit de dascăl ce ajunsese accidental la catedră. Citeam enorm și discutam la câte o bere de la Platon la Van Gogh, disecam câte o teoremă ce ni se părea cam aiurea pusă de prof pe tablă etc. Ascultam de la Nat King Cole la Led Zeppelin, AC/DC, Pink Floyd, duminica Metronomul lui Chiriac de la Europa Liberă, descopeream Phoenixul, primele iubiri. Eram tovarăși dar nu ne spuneam așa pentru că înțelesul cuvântului era perimat. Eram prieteni și mulți am rămas. Dar, niciunuia nu ne plăcea agricultura, cu atât mai puțin ne-am fi umplut de emoții, în noroi până în gât, contribuind cu înalt avânt patriotic la îndeplinirea planului agricol. Pur și simplu, nu era treaba noastră. Pentru asta, erau liceele agricole.

• Tweet
• Pin It