Despre sănătatea doamnelor, cu medicul endocrinolog Diana Păun

diana paun pnl

Candidata PNL Caraș-Severin pentru Senatul României, în dialog deschis cu privire la problemele legate de sănătatea cărășenilor.

Pentru Caraș-Severin, statisticile arată o creștere a speranței de viață până la 75,3 ani, dublată de scăderea mortalității infantile de la 16,1 în 2009 la 5,1 în 2019 și o creștere a numărului de medici de familie. Cu toate acestea, acoperirea populației rurale cu medici de familie este de 4,11 la mie, sub media națională de 4,59 la mie, iar acoperirea cu asistenți medicali este de 66,3 la mie, sub media pe țară de 82,93 la mie. Județul dispune de 153 de cabinete de medici de familie, 137 de cabinete stomatologice, 169 de cabinete medicale de specialitate și 38 de laboratoare medicale, toate insuficiente pentru a răspunde nevoilor populației.

Sunt cifrele prezentate de medicul endocrinolog Diana Păun la întâlnirea dedicată doamnelor și domnișoarelor din Caraș-Severin. Un județ care, după ultimul recensământ, are 246.588 de locuitori dintre care 51,55% este populație feminină, cu indice de îmbătrânire demografică de 165,1 de vârstnici la 100 de tineri, cu ponderea copiilor născuți de mame sub 20 de ani este de 10,87%, peste media națională de 9,15%, cu rată de întreruperi de sarcină în județ de 9,39%, față de 7,08% media pe țară. Totodată, la nivel național, România se confruntă cu incidențe mult mai mari decât a altor țări din Europa în privința mortalității materne și a diferitelor forme de cancer, dintre care cele mai des întâlnite la femei sunt cancerul de sân și cel de col uterin.jaro marsalik

În acest context, candidata PNL salută demersurile de construire a unui nou spital județean la Reșița întrucât județul are nevoie de un pol medical dotat cu tot ce trebuie. Susținută de dr. Jaro Marșalik, Diana Păun avansează ideea transformării Reșiței în centru universitar prin transformarea Unității de Primiri Urgențe în punct de lucru al universității de medicină din Timișoara, obiectiv pentru care demersurile deja au demarat.

„În toate județele țării, sunt lucruri și mai bune și mai puțin bune. Dar nu sunt lucruri care nu se pot remedia. Am vizitat spitalul din Reșița, nu este ceea ce ar trebui nici pentru pacienți și nici pentru medici. La Reșița, medicii și asistentele se străduiesc să acorde servicii medicale de calitate, iar la urgențe este o echipă tânără, cu oameni profesioniști care vor să-și facă treaba”, s-a referit Diana Păun la sistemul medical din Caraș-Severin. E de părere că personalul medical merită un spital nou la Reșița, că trebuie atrași medici tineri și medici de familie cărora trebuie să li se asigure condiții bune de lucru. De asemenea, e nevoie de politici naționale de sănătate și de o îmbunătățire a infrastructurii pentru cabinetele de ambulator. „Probleme din Caraș-Severin se regăsesc peste tot în țară. Sănătatea nu trebuie să aibă culoare politică ci trebuie stabilită o direcție care să fie urmată indiferent de cine se află la conducere”, a încheiat dr. Diana Păun anunțând că, în perioada următoare, va vizita și spitalele din Oravița și Moldova Nouă.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/