Despre mâncatul corect, altfel

Cultura otomană a fost promovată săptămâna trecută la Timișoara într-un mod inedit: la prima ediție a Festivalului Turcesc. Desigur că o expoziție culinară nu putea lipsi din acest background cultural unic. Astfel, în mai toate ziarele a apărut banala înșiruire: baclava, halva, rahat, *kebab. Gustul tentației putea foarte ușor să ia forma desertului sau a preparatului cu mirodenii, tentația a rămas totuși în sfera apetitului de a deschide dicționarul.

Întrucât DOOM₂ este cel care hotărăște lucrurile la nivelul formei, căutările se încheie rapid, concluzia fiind simplă: chebáp s.n., pl. chebápuri. Prin urmare, orice altă variantă care, probabil, notează pronunțări personalizate sau asocieri intuitive este exclusă. Deși o frunzărire de dicționar nu costă decât minute, fabuloasa lume a Orientului a fost prinsă greșit în cuvinte de suficiente pagini de ziar. Preiau doar câteva: „bunătăți turcești care ne duc cu gândul în minunata lume orientală a baclavalelor, șerbetului și kebabului delicios” (www.ziuadevest.ro); „Vor fi amenajate zeci de standuri la care se vor putea degusta (…) kebab, baclava, rahat turcesc, dar şi mâncăruri vegetariene.” (www.banatulazi.ro); „zeci de standuri cu bunătăţi de toate felurile (…) kebab, baclava, rahat turcesc” (www.pressalert.ro). Apropo, este corect bunătăți, nu *bunătățuri. 

Tot din zări străine vine și „shawarma”. Spre deosebire de chebap, „shawarma” este un cuvânt străin și dicționarelor. Deși frecvent folosit, este instabil ca formă, circulând sub diverse forme, asemenea preparatului pe care îl desemnează. Peisajul lingvistic urban înregistrează varietăți de felul: shawarma, shaorma, șaorma, observându-se astfel circulația simultană a trei stadii de evoluție: varianta fidelă limbii de origine, varianta hibridă, oarecum adaptată, și varianta total adaptată. Nu ar fi deloc greu să ne imaginăm un plural, pornind de la cea de-a treia posibilitate de actualizare a realității culinare: o șaorma, două șaorme.

Schimbând aria geografică, dar păstrând tema gastronomiei, trebuie să notez că pizza și-a creat plural – pizze – asemenea multor feminine românești (casă, case; masă, mese; fată, fete). Contextul: Două *pizza, vă rog. este greșit, nefiind marcat acordul formal și firesc.

Sandvici, crenvurst și croasant sunt cuvinte adaptate, integrate sistemului românesc de scriere și pronunțare, sistem în general simplu, în care notăm ce auzim și pronunțăm ce vedem. De-ar fi lucrurile chiar atât de simple! Și de-am auzi toți… la fel! Sandvici, cu varianta sendviș, datorită mărinimiei dicționarelor normative, e un cuvânt vechi în limbă, dar în continuare năstrușnic, provocând probleme și născând întrebări în mințile românilor. Cum e corect: senviș, sanviș, sanvici, sandvici? Singurele variante corecte sunt sandvici și sendviș, variantele de plural fiind într-o perfectă armonie cu acestea: sandviciuri, sendvișuri.

Crenvurst și croasant sunt și ele cuvinte interesante. Când nu știm exact cum se pronunță un cuvânt, trebuie să-i căutăm numele de botez și originea. Crenvurst provine din germană (Krenwürstchen), unde alăturarea st nu se pronunță întotdeauna [șt], cum s-ar grăbi unii să opereze analogii. Așadar, o simplă trecere prin filtrul principiului fonologic face ca varianta românească să fie crenvurst, nu *crenvurșt. Șt-ul se găsește în forma de plural, unde se vede aplicată transformarea fonetică ­st → șt(i) (ca în albastru – albaștri): crenvurt – crenvurști.

Croasant e și el masculin, primind un -i în urma trecerii la plural: un croasant – doi croasanți.

Mâncatul corect este compatibil și cu ceva la desert, desigur: un ecler sau, poate, două… ecleruri, nu *eclere sau, eventual, un croasant cu gem de caíse (accentul marcat e pentru bănățeni).

Până la noi festival…uri și preocupări lingvistice, vă doresc o săptămână cu năzbâtii limbistice interesante și comentabile!

• Tweet
• Pin It