Fiecare stat ce se pretinde a fi democratic își bazează acțiunile administrative și politice în deplină concordanță cu legea fundamentală, Constituția. Mai bună sau mai puțin bună, de la stat la stat, legea supremă a fiecărei nații este suma aspirațiilor și a modului în care cetățenii acesteia vor să își ducă existența.
În Constituția României, la fel ca în cea a majorității statelor moderne, se stipulează clar că orice cetățean al republicii are dreptul de a alege și de a fi ales. În clanurile interlope dar și în cele ale infractorilor cu gulere albe există un articol de lege nescrisă, conform căreia legile sunt făcute pentru a fi încălcate. Vă propun drept studiu de caz situația doamnei Diana Șoșoacă. Din punctul meu de vedere, un personaj ce nu are nici cea mai mică motivație de a o băga în seamă. Hahaleră, total paralelă cu demnitatea unei funcții în stat. Dar, doamna Șoșoacă și-a depus candidatura la funcția supremă în stat, cea de președinte. Completul de judecată suprem din România, Curtea Constituțională, în premieră absolută, i-a interzis pretendentei să candideze. Pe bază de manifestări xenofobe, antisemite, pro legionare.
Da, pentru observatorii scenei politice românești este limpede că așa este. Dar, ne întoarcem la legea supremă a statului. Care spune că, doar în urma unei condamnări, inculpatului i se poate administra și o pedeapsă complementară. De exemplu, cinci ani cu executare plus interzicerea pe o perioadă de…ani a dreptului de a fi ales. Or, doamna Șoșoacă nu a suferit nicio condamnare anterioară depunerii candidaturii, căreia să i se adauge și interzicerea dreptului de a fi aleasă. Din punctul meu de vedere asistăm la siluirea publică a Constituției României. Nu mai dezvolt, doar mai spun o vorbă ce circulă printre magistrați și anume, ,,nu tot ce este imoral este și ilegal”.
Cert este că, o persoană căreia nu i-a fost interzis dreptul de a candida în nicio instanță din România, a fost călcată cu șenilele de politrucii CCR. Și tot despre alegeri. Chiar mi-am dorit cu două zile în urmă să recitesc ceva cu moș Teacă sau măcar cu bravul soldat Svejk. De ce? Am avut impresia că ambii s-au reîncarnat în bravul general Ciucă. Înclin să cred că episodul televizat cu prezidențiabilul ce afirmă că principalul său contracandidat are, spre deosebire de el, onoare, respect și predictibilitate este un exemplu clar al capacității generalului de a ,,gândi” sub presiune. Cică ar fi fost o ironie. Păi dacă ai observat că românul prost nu ține la asemenea finețuri, nu o reparai generale acolo, în platoul emisiunii?