Despre frustrări

În urmă cu mulți ani, apărea în peisajul media din Caraș-Severin cotidianul 24 de ore. Un ziar acid la adresa puterii locale. Mă, și ne întâlneam cu tot felul de indivizi ce erau amploaiați la județ doar pe bază de deprinderi îmbucurătoare șefului de județ. Treceau cu nasul pe sus și mă interpelau: „Ce-i, mă frustratule, nu ți-ai luat medicamentele?” Au continuat și când am editat săptămânalul Ghimpele. Iertată fie-mi infatuarea, cel mai tare produs media tipărit din Caraș-Severin.

Și acum revin la vremurile de astăzi. Am făcut o remarcă, în particular, unei persoane pe care o apreciez pentru încăpățânare, pentru tratarea subiectelor fără a se gândi „dar dacă…” etc. M-a făcut frustrat și, oarecum pe lângă subiect, grăsuț. Un grăsuț ursuz.

Bine, eu cred că, dacă îmi exprim convingerile mele, alea bazate pe vagoane de Hugo, Balzac, Dostoievski, Preda și câte nume mari or mai fi, care mă ajută să văd mișcările politico-administrative din urbe și din județ, nu pot înghiți ofensele total deplasate ale unor trecători șefi de turmă. Da, turmă, pentru că ei nu ne văd decât ca pe niște oi, mânate nici măcar de ei, ci de cățelușii lor, aceia ce mai nou fac rotocoale de terenuri și de afaceri.

În fine, domnule, recunosc că sunt frustrat. De ce? Încerc câteva argumente. Pentru că plătesc impozit la primărie și nu am canalizare, nu am asfalt. Nu am decât patru, cinci curse de autobuze pentru a mă deplasa de la și înspre domiciliu. Pentru că nu este lună să nu se oprească alimentarea cu apă pe bază de avarie. Recte spargerea țevilor implantate pe fonduri europene. Pentru că golaniada devine pe zi ce trece o stare de fapt. În fine, pentru că nu simt niciun fel de respect în relația cu autoritățile, respect din partea lor. Noi suntem tâlharii, ei sunt pe urmele noastre. Parcăm aiurea, nu pentru că nu am avea unde altundeva, ci pentru că suntem puși pe fraudă. Am pus un afișaj la limita domeniului public, nu discutăm, trimitem buldozerul să ia măsuri. Nicio autoritate nu discută cu tine în sensul de a vedea cum putem fi parteneri, să mergem împreună înspre societatea în care conviețuim. Nu, ei vin cu amenzi, bani la buget. Din care buget sunt plătite persoanele ce au jurat pe drapelul partidului. O mai mare bătaie de joc nu cred să fi existat. Bătaie de joc la adresa micului om de afaceri ce se chinuie să facă un leu din care trăiește familia lui și vreo alte două, trei ale angajaților săi.

Trecând la alt nivel, să nu fiu frustrat când președintele țării îmi spune să fiu mai atent când manifest împotriva țării ce îmi refuză un drept doar așa, că poate ea? Frustările astea se adună și se tot adună. Nu știu dacă doar în mintea mea. Dar frustrarea supremă este că nu am putut și nu pot să plec din România. Această țară blestemată a avea în frunte conducători nemernici peste o bogăție aidoma Paradisului.

• Tweet
• Pin It