Despre fotbal, că la asta ne pricepem toți sau despre iubirea de țară a românilor

Aseară s-au jucat cele două meciuri ale ultimei runde din grupa României la Campionatul European de fotbal. Echipa României a făcut egal și este în optimi, de pe primul loc în grupă. Cred că nu vă așteptați să fac o analiză tehnico-tactică a jocului naționalei noastre. Oricât aș încerca este clar că nu mă pot exprima decât ca un chibiț, nici prea înflăcărat dar nici prea indolent. Așa că, mă voi referi la aspectele nicidecum colaterale ci mai degrabă de atmosferă.

În primul rând, această echipă nu a avut o asemenea susținere cum a avut până acum în Germania, la aproape niciun meci disputat în țară. Ce să mai vorbim de cele disputate pe aiurea prin Europa. Zeci de mii de români au fost în tribune pentru a susține naționala României. Și de aici începe nebunia.

Intonarea imnului de stat a fost ceva la care nici măcar regimul comunist nu ar fi putut visa. Un cor al națiunii s-a făcut auzit cântat dintr-o mulțime de piepturi. Dacă pe vremea comuniștilor sportivii noștri concurau în străinătate având alături o galerie foarte puțin peste zero numeric, iată că am asistat la o dominație clară în tribune a susținătorilor români în cele trei meciuri disputate până acum.

Ce vreau să subliniez este că, zecile de mii de români din tribunele germane nu au fost doar cetățeni veniți din România. Nu, au fost români majoritar din diaspora. Și iată că ajungem la un punct extrem de sensibil ce poate nu are neapărat o legătură cu fotbalul. Dorul de țară, dorul de a vedea că țara ta obține respectul cuvenit. În cele din urmă, pe străzile din Germania au fost români din toate colțurile lumii afișând pentru prima dată de o asemenea manieră, mândria de a fi român. Iată ce poate face sportul, performanța, iată cum ne redescoperim mândria națională. Fără a fi obligați, fără a urmări oarece foloase. Pur și simplu am redescoperit că a fi român este bucuria unei nașteri într-un loc unic pe lume, unde putem fi frați și solidari în competiția cu alte popoare.

De acum înainte, poate veni oricare din diasporeni să-mi spună că nu mai iubește România, că nu mai vor să audă de acasă etc. Lacrimile din ochii lor intonând Deșteaptă-te române pe stadioanele Germaniei spun totul.

• Tweet
• Pin It