Caravana „Sănătate dăruim în sate” ajunge sâmbătă în comuna Berzasca, acolo unde copiii și tinerii vor primi informații despre consumul de droguri.
Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Caraș-Severin desfășoară activități de prevenire și informare antidrog, în cadrul proiectului „Sănătate dăruim în sate”, inițiat de Asociația „Citești și Crești”.
În cadrul acestui eveniment, copiii din localitatea Berzasca vor primi informații cu privire la efectele sociale, psihologice, juridice și medicale ale consumului de droguri, dar și informații care să le faciliteze dezvoltarea abilităților de comunicare, alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber și gestionarea emoțiilor și a conflictelor.
Proiectul „Sănătate dăruim în sate” își propune, prin intermediul caravanelor medicale, să promoveze medicina preventivă, să organizeze consultații gratuite, cursuri educative de igienă orală și de prim ajutor pentru copii, dar și activități de prevenire a consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor.