Design industrial pentru afișajul din stațiile STPT. Primăria Timișoara a lansat licitația

dispozitiv afisaj statie stpt timisoara

Primăria Timișoara caută o firmă care să livreze 47 de dispozitive de afișaj smart pentru stațiile STPT. Trebuie să fie compatibile cu noua aplicație Tranzy.

Pentru sistemul de informare pentru călători, municipalitatea va plăti peste 2 milioane de lei. Dispozitivele vor fi gestionate digital, de la distanță și vor afișa și ora exactă și date despre vreme, pe lângă informațiile despre mijloacele de transport în comun.

Potrivit caietului de sarcini, dispozitivele trebuie: „să fie pentru exterior, instalate în cadrul stațiilor de transport în comun existente; să aibă un design industrial, cu carcasă din oțel galvanizat, rezistent la apă; să fie dotate cu sticlă de protecție securizată, antireflexie; să poată să preia datele transmise de către Transy.ai, în timp real”.

Cinci astfel de panouri inteligente sunt deja instalate în stații STPT din Timișoara, în Piața 700, Piața Libertății, la Poșta Mare, la Catedrala Mitropolitană și în Piața A. Mocioni.

Firmele pot depune oferte până în 3 iulie. După semnarea contractului, dispozitivele trebuie livrate în maximum 9 luni.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/