Deșeurile periculoase din menajer, preluate gratuit de RETIM și ADID Timiș

periculoase zona 0 (700 × 340 px)

În zona 0 Ghizela începe cea de-a doua campanie trimestrială de preluare gratuită a deșeurilor periculoase din menajer, organizată de RETIM și ADID Timiș.

RETIM și ADID Timiș anunță că, peste câteva zile, lansează cea de-a doua campanie trimestrială din acest an de preluare gratuită a deșeurilor periculoase din menajer.

După cum atenționează din start numele generic, deșeurile periculoase din menajer sunt extrem de nocive pentru natură și oameni! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă puteți debarasa legal și gratuit de ele în cadrul unei noi campanii trimestriale organizată de către RETIM și ADID Timiș”, informează RETIM.

Mai precis, campania se desfășoară în perioada 10 aprilie – 23 mai în zona 0 Ghizela a județului Timiș. Sunt incluse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda (și în Buzad), Boldur (Sinersig și Jabăr), Brestovăț, Chevereșu Mare (Dragșina, Vucova și Chevereșu Mare), Coșteiu, Criciova (Jdioara și Cireșu), Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare (Cralovăț) și Victor Vlad Delamarina.

Persoanele din localitățile menționate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos:

tabel periculoase zona 0 trim. ii 2023

Deșeurile periculoase din menajer sunt: ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase; ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte); materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase; vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase; baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii; solvenţi, acizi, alcali; uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile; detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase; deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase; pesticide; deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

Pe de altă parte, nu se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.).

Detalii despre efectuarea acestei campanii sunt disponibile pe www.retim.ro si www.adidtimis.ro/stiri. De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/