Instalația performativă BORN(E), inițiată de coregrafele Maria-Luiza Dimulescu și Beatrice Tudor, va avea premiera luni, în 15 iulie, de la ora 19.30, la Galeria Bastion 2 din Timișoara.
Instalația are la bază 18 interviuri cu persoane cu vârste cuprinse între 8 și 90 de ani, despre tema existenței corpului uman, complexitatea proceselor pe care acesta le parcurge pe durata existenței sale.
„Ideea proiectului a pornit de la procesul de îmbătrânire al organismului uman și de la conotațiile adesea negative pe care suntem mai degrabă impulsionați să i le atribuim. Suntem interesate de observarea acestui proces care ni se întâmplă fără oprire și pe care adesea îl demonizăm. (…) Prin tot ce ne oferă acum știința, suntem preocupați să întârziem procese naturale și prea-ocupați să învățăm despre noi ca întreg – corp-minte-emoție. Suntem adesea cu un pas în urma noastră. Prin intermediul acestei instalații ne dorim să creăm un spațiu al auto-reflecției și al acceptării momentului prezent așa cum este el – surprinzător – dinamic – irepetabil”, au transmis coregrafele Maria-Luiza Dimulescu și Beatrice Tudor, inițiatoarele proiectului.
Spectacolul durează 60 de minute. Echipa artistică este formată din: Maria-Luiza Dimulescu și Maria Beatrice Tudor (concept și dramaturgie), Corina Andrian (regie și editare video), Cătălin Rugină (director de imagine), Adrian Piciorea (sound design), Camelia Neagoe (consultant dramaturgie), Iulian Cristea (graphic design), Ilie Ciotir (componentă IT) și Alexandru Andrei (consultant tehnic).
Timișoara
Galeria Bastion 2 | 15 iulie | 19.30
Rezervări: https://forms.gle/bWiDwyCsi9XzcqrY9
Teatrul Basca | 16 & 17 iulie | 19.30
Rezervări: https://forms.gle/3qGAYaZQsn9YxSDf8
Iulius Town | 19 iulie | 19.30
Rezervări: https://forms.gle/FJMygyrUdRkxjr4o6
Instalația va ajunge și la Arad, în 20 iulie, la Muzeul de Artă/Kinema Ikon, iar în 6 și 8 august la București, la Spațiu de Artă Contemporană/SAC Malmaison și Centrul Național al Dansului București.
Instalația a fost creată în cadrul proiectului cultural „Preocupat/Prea-Ocupat”, proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Unfold Motion este prima organizație de dans contemporan din Timișoara. De la înființarea sa în 2013 de către Lavinia Urcan, coregraf și director artistic și mai apoi, prin alăturarea coregrafei asociate Beatrice Tudor, în anul 2019, asociația se implică activ, prin proiectele sale, în peisajul cultural din Timișoara și din România și este un reper al sectorului coregrafic românesc.