Descinderi pentru proxenetism

În această dimineață, a avut loc simultan în Italia, România și în alte state o acțiune pentru depistarea mai multor persoane căutate la nivel internațional de autoritățile judiciare italiene, pentru asociere în vederea comiterii de proxenetism şi favorizarea prostituţiei.

Cinci dintre persoanele căutate au fost depistate de polițiștii români de la investigații criminale, iar încă una a fost prinsă în Italia în baza informaţiilor transmise de Poliția Română.

„La data de 7 martie a.c., s-a desfășurat concomitent în Italia, România, precum şi în alte state, o acţiune pentru arestarea a 40 de persoane suspectate de asociere în vederea comiterii de proxenetism şi favorizarea prostituţiei. Cei vizați de activitățile derulate la nivel internațional sunt cetățeni italieni, români, egipteni și de de alte naționalități, 13 dintre suspecți fiind români”, potrivit unui comunicat de presă transmis de IGPR.

Descinderi și la Reșița
În această dimineață, au avut loc descineri la 7 locuințe din județul Olt, 2 din Bacău, 2 din Dolj, precum și la câte o locuință din județele Caraș-Severin, Buzău şi Vaslui. În urma descinderilor, două persoane au fost ridicate de la Reșița, alte trei din țară și una din Italia.

Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., iar activitățile s-au desfășurat împrenă cu polițiști de investigații criminale din șase județe.

„Prin intermediul Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională autorităţilor italiene au transmis mandatele europene de arestare emise pe numele celor în cauză pentru punerea lor în aplicare. Pentru pregătirea acțiunii s-a beneficiat de suportul ofițerului de legătură italian”, potrivit IGPR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/